(FOTO/DOC) Din satul lui Diacov au dispărut 2 mii de buletine de vot; Diferențe uriașe față de alte scrutine
Aproape 2 mii de buletine de vot au dispărut din satul Bașcalia, din circumscripția numărul 40, în cadrul alegerilor din 24 februarie. Este vorba mai exact de 1925 de sufragii care ar fi fost înmânate alegătorilor, dar care nu au mai ajuns în urne.
Satul Bașcalia este localitatea de baștină a președintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. Tot el a câștigat circumscripția în cauză la o diferență de voturi infimă, de doar 182 de voturi în fața contracandidatului său, socialistul Piotr Pușcari.
Mai exact, Diacov a acumulat, potrivit rezultatelor finale, validate deja și de Curtea Constituțională, 6664 de voturi, în timp ce Pușcari a fost votat de 6462 de cetățeni.
Doar că în cazul acestei circumscripții apar mari semne de întrebare, întrucât au dispărut peste 2 mii de buletine de vot, mai exact 2062. Cele mai multe – 1925 au dispărut de la Bașcalia, localitatea de baștină a lui Dumitru Diacov.
Astfel, din procesul verbal cu pricina reiese că la Bașcalia prezența la vot ar fi fost una record, de aproape 100%, în condițiile în care în liste era incluși 2956 de alegători, iar buletine ar fi ridicat 2935.
Doar că doar 1010 din aceste buletine ridicate au și ajuns în urnele de vot, iar din ele 980 au fost declarate și valabile.
Astfel, apare o diferență de 1925 de buletine de vot care ar fi fost înmânate cuiva, dar pur și simplu nu au mai fost introduse în urne.
Mai mult decât atât, atunci când ne uităm pe procesul verbal al alegerilor din aceeași secție de votare, doar că pe circumscripția națională, avem o mare surpriză.
Tot 1010 buletine au ajuns în urne, dar atâtea au fost și înmânate alegătorilor, deci niciunul nu s-a pierdut.
Potrivit unei analize a portalului Omega, de la alegerile din 24 februarie au dispărut un număr record de buletine de vot – 4654. Peste 3700 au dispărut din circumscripțiile uninominale, iar 948 de pe circumscripția națională.
Potrivit sursei citate, acesta este un număr record, întrucât în cadrul alegerilor locale din 2015 diferența dintre buletinele înmânate și cele ajunse în urnele de vot a fost de doar 41. Iar la alegerile parlamentare din 2014 au dispărut doar 87 de buletine, în timp ce la cele din 2010 – 112.
Reacția CEC
Reprezentanții CEC și Dumitru Diacov, candidatul care a câștigat în această circumscripție, susțin că ar fi vorba despre o „eroare tehnică”.
Deocamdată CEC nu a explicat cum este posibil să survină o astfel de eroare tehnică, mai ales în condițiile în care într-o altă localitate din aceeași circumscripție, Batîr, diferența de buletine de vot care ar fi fost înmânate alegătorilor și cele ajunse în urna de vot este de 107.
La fel, nici faptul că la nivel național cifra ce reflectă diferența dintre numărul alegătorilor ce au primit buletine de vot și numărul de alegători care au participat la votare, este de peste 3700 în circumscripțiile uninominale și de aproape 1000 în circumscripția națională, nu a putut fi explicată de către reprezentatul CEC. Comparativ, această cifră a fost de 87 în 2014 și 41 în cadrul turului II al alegerilor locale din 2015, în Chișinău.
Cotidianul așteaptă o explicație de la Comisia Electorală Centrală în legătură cu aceste discrepanțe.
Comentarii