Fotbalistul Cristiano Ronaldo revine la naţionala Portugaliei, pentru care nu a mai jucat de la Cupa Mondială de anul trecut, el fiind inclus de selecţionerul Fernando Santos în lotul pentru primele meciuri din preliminariile EURO 2020, informează AFP, citată de Agerpres.

Cu puţin timp înaintea răsunătorului său hat-trick de marţi din Liga Campionilor, ce i-a permis lui Juventus să se califice în dauna lui Atletico Madrid în sferturi de finală, atacantul care a câştigat de cinci ori Balonul de Aur a anunţat că se simte pregătit să joace din nou pentru campioana europeană en titre.

Ronaldo este în lotul pentru meciurile cu Ucraina şi Serbia, ce vor avea loc la Lisabona, pe 22 şi 25 martie, în preliminariile EURO 2020.

Căpitanul Seleccao, pentru care are cele mai multe meciuri (154) şi goluri (85), nu a mai jucat pentru Portugalia după eliminarea în faţa Utuguayului (1-2) în optimile de finală ale CM 2018, acum aproape nouă luni. El a lipsit în cele şase meciuri disputate de atunci de reprezentativa lusitană.

„Era momentul să iau o pauză de la echipa naţională”, cu gândul la „procesul de adaptare” la Juventus, unde s-a transferat în vară după nouă sezoane la Real Madrid, a explicat atacantul de 34 într-un interviu pentru serviciul de streaming DAZN. „Anul acesta lucrurile sunt diferite. M-am obişnuit deja cu campionatul italian, aşa că sper ca în următoarele meciuri să-mi aduc contribuţia la echipa naţională”, a precizat el.

La rândul său, Fernando Santos a afirmat vineri într-o conferinţă de presă: „Revenirea lui Ronaldo este cât se poate de normală şi de aşteptată. E vorba doar de revenirea celui mai bun jucător din lume la echipa lui naţională.”

Absenţa lui Ronaldo de la naţională a coincis cu deschiderea, în toamna anului trecut, a unei anchete legate de o acuzaţie de viol adusă de o americancă împotriva jucătorului, acuzaţie negată de acesta.

Fără Ronaldo, echipa antrenată de Fernando Santos a câştigat grupa sa din Liga Naţiunilor, în care au mai fost Italia şi Polonia, şi s-a calificat pentru Final four-ul competiţiei, ce va avea loc între 5 şi 9 iunie în nordul Portugaliei, la Porto şi Guimaraes. În semifinale, Portugalia va întâlni Elveţia, iar Olanda va juca împotriva Angliei.

„Unul dintre obiectivele acestui nou ciclu este să câştigăm Liga Naţiunilor”, a confirmat Santos.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •