(DOC/VIDEO) Povestea unei fraude electorale: Cum a ajuns Diacov deputat
Circumscripția nr. 40, Cimișlia/Basarabeasca, este una a căror rezultate ridică cele mai multe semne de întrebare în cadrul alegerilor din 24 februarie. Teoretic, circumscripția a fost câștigată de candidatul PDM, Dumitru Diacov. În practică lucrurile stau însă cu totul diferit.
Asta deoarece în circumscripția în cauză s-au înregistrat mai multe încălcări, pe care Comisia Electorală Centrală le califică drept „erori tehnice” sau pur și simplu nu le poate explica.
Cotidianul a scris anterior despre cazul de la Bașcalia, acolo unde diferența dintre buletinele înmânate alegătorilor și cele cele scoase din urna de vot este de 1925.
Un caz și mai interesant s-a înregistrat la Batîr, în secția de votare nr. 21 din circumscripția nr. 40, acolo unde 106 voturi ale candidatului socialist Piotr Pușcari pur și simplu au dispărut.
Mai exact, pentru Piotr Pușcari au votat 106 locuitori ai satului Batîr, însă în procesul verbal de totalizare a rezultatelor votului în această localitate sunt trecute 0 voturi.
Iar asta în condițiile în care Pușcari a obținut 6462 de voturi în toată circumscripția, fiind votat în absolut toate localitățile, chiar și în cele cu o prezență de sub 200 de alegători.
Rezultatul din Batîr ne-a sărit în ochi pentru că era absolut neobișnuit ca un candidat care, conform rezultatelor finale oferite de CEC și deja validate de Curtea Constituțională, a pierdut circumscripția la o diferență de doar 172de voturi, să nu fie votat de nimeni într-o localitate în care PSRM, partidul care l-a înaintat, acumulase 95 de sufragii pe lista națională.
Mai mult decât atât, diferența dintre buletinele înmânate alegătorilor și cele numărate după scoaterea lor din urna de vot era de 107, rezultat apropiat de cel obținut de PSRM.
Am mers la Batîr și am discutat cu un membru al comisiei, înaintat de PSRM, și un observator din partea Partidului Nostru, iar ambii ne-au confirmat că Piotr Pușcari a obținut 106 voturi.
În noaptea de după alegeri, când au fost numărate sufragiile, membra comisiei din partea PSRM, Tatiana Acălugăriței, ne-a spus că voturile au fost numărate de mai multe ori, după ce a observat că în dreptul lui Piotr Pușcari a fost trecută cifra 0.
Mai mult, ea ne-a declarat că procesul verbal a fost semnat de toți membrii comisiei încă înainte ce rezultatele candidaților să fie trecute în dreptul fiecărui candidat.
Socialiștii – fără contestație
Ciudat este și faptul că deși diferența dintre numărul de voturi înmânate alegătorilor în toată circumscripția și cele care au fost scoase din urne, în cazul circumscripției uninominale, este de 2062, socialiștii nu au depus nicio contestație la Comisia Electorală Centrală.
Asta deși aceștia promiteau, chiar la 25 februarie, că vor contesta votul în mai multe circumscripții, inclusiv în cea cu numărul 40.
Mai mult decât atât, diferența de pe procesul verbal final de totalizare a voturilor din circumscripția 40 este de doar 172 de voturi în favoarea lui Dumitru Diacov.
Dacă am aduna doar cele 106 voturi de la Batîr, diferența ar fi una de sub 70 de sufragii.
Socialiștii nu au fost alertați nici măcare de faptul că PSRM obținut un scor național pe această circumscripție de 7183 de voturi, cu mult peste cele trecute în dreptul lui Pușcari – 6462.
Am încercat în repetate rânduri să-l contactăm pe Ion Ceban, secretarul general pe ideologie al PSRM, dar acesta nu ne-a răspuns nici la apeluri și nici la mesaje.
Reacția CEC – nu au existat contestații
Am contactat și Comisia Electorală Centrală, pentru a ne comenta această nouă stranietate din cadrul circumscripției 40. Autoritatea electorală s-a limitat însă a ne spune că „numărarea buletinelor de vot a fost realizată în mod transparent, de unsprezece membri ai biroului electoral. Toți membrii au fost de acord cu rezultatele acestei numărări, fapt confirmat prin aplicarea semnăturii în procesul-verbal”.
„Totodată, procesul de numărare a fost monitorizat de reprezentanții concurenților electorali și de observatori, iar careva sesizări sau contestații privind acest proces nu au fost depuse. Ținem să menționăm că în conformitate cu art. 61, alin. (8), din Codul Electoral, în procesul de numărare, biroul electoral întocmește mai întâi un formular special pentru numărarea voturilor, iar ulterior aceste date se înscriu în procesul-verbal. Persoanele autorizate să asiste la operațiile electorale au dreptul să verifice datele din formularul special, iar reprezentanții concurenților certifică veridicitatea datelor prin aplicarea semnăturii. În cazul secției de votare nr. 40/41 s. Batîr, la fel a fost întocmit un astfel de formular special, iar informația cu privire la numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare candidat, coincide perfect cu datele înscrise în procesul-verbal. Totodată, formularul special a fost contrasemnat de către reprezentanții tuturor celor șase concurenți care au candidat pe circumscripția uninominală nr.40”, mai precizează CEC.
Fraudă la nivel național?
Astfel de nereguli par să se fi înregistrat la nivel național, cea de la Batîr a sărit însă în ochi și a putut fi fi demonstrată prin faptul că în dreptul candidatului socialist au fost trecute 0 voturi.
Amintim că, la nivel național, cifra ce reflectă diferența dintre numărul alegătorilor ce au primit buletine de vot și numărul de alegători care au participat la votare la 24 februarie, este de peste 3700 în circumscripțiile uninominale și de aproape 1000 în circumscripția națională. Acesta este un număr record, care depășește de zeci de ori inadvertențele de la alte scrutine electorale.
Comparativ, această cifră a fost de doar 87 în cadrul alegerilor parlamentare din anul 2014 și de 41 în cadrul turului II al alegerilor locale din 2015, în Chișinău.
Comentarii