Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, i-a scris o scrisoare deschisă președintelui Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahtniuc, în care îi recomandă „să se oprească, să coboare cu picioarele pe pământ și să se pună în rând cu lumea”, amintind și de anii în care cele două partide au guvernat împreună Republica Moldova.

„Domnule Plahotniuc, ai ajuns unde ai vrut și ai ceea ce ți-ai dorit: miliarde și întreaga putere. Ai demonstrat tuturor, că ești “cel mai bun, cel mai pragmatic și cel mai mare democrat”, fiind și președinte de partid. Dar poate te oprești aici, cobori cu picioarele pe pământ și te pui în rând cu lumea, pentru că “lupta împotriva corupților bogați” a dat rezultate bune. PDM pe care îl conduci a obținut mandatele necesare și va fi din nou la guvernare, iar în Parlament toți deputații vor fi curați-curăței, ca și Banca de Economii”, își începe scrisoarea liberalu.

Ghimpu opinează că, totul e temporar în viața aceasta și vine o zi, când nu mai ai nevoie nici de bani, nici de putere, ci doar de un „bună ziua”. „Lumea n-a agreat și nu va agrea niciodată oameni, care în timp ce le vorbesc despre libertate și viață bună, le iau această libertate și dreptul de a trăi decent, în liniște și siguranță. Numai în statele cu regim totalitar conducătorii primesc plăcere când toată lumea trăiește în sărăcie și cu frica în sân, fiind nevoiți în public să-și arate “marea dragoste” fată de conducătorul lor. Nu cred, că împărtășești aceste trăsături umane și că dorești o astfel de viață cetățenilor noștri, care deja au trecut printr-un astfel de regim”.

De asemenea, Ghimpu îi amintește lui Plahotniuc de anii în care PL și PDM au guvernat împreună.

„Am guvernat împreună o perioadă acest stat, nu pentru că v-am ales noi, liberalii, pe voi – democrații și liberal-democrații ca cei mai buni și mai patrioți, ci pentru că așa au votat alegătorii. În Acordurile pe care le-am semnat și în discuțiile pe care le-am avut, prioritate i-am dat întotdeauna statului de drept, în care legea, drepturile și libertățile omului sunt recunoscute ca valori de bază. Fapt confirmat prin asumarea de către toate Alianțele și Coalițiile formate de partidele noastre ale obiectivului – Integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv care ne-a adus în 2014 Acordul de Asociere cu UE și libera circulație. Am muncit și am făcut și noi unele reforme, nu zic, dar trebuie să recunoaștem, că meritul îi revine mai mult conducerii UE și țărilor membre, decât Parlamentului sau Guvernului nostru și asta ne obligă să respectăm și să dezvoltăm și mai mult valorile Uniunii Europene. N-ar fi bine să neg, că Republica Moldova a făcut ceva pași în direcția dezvoltării democrației și statului de drept, dar și ceea ce s-a făcut, acum s-a dus din păcate pe apa sâmbetei”, susține Mihai Ghimpu.

Vorbind despre laudele PDM despre creșterea economică și venituri mai mari în buget, Ghimpu spune că, totuși, „cetățenii trăiesc în sărăcie, nemaivorbind de încălcările continue ale drepturilor și libertăților lor”.

Ghimpu îi amintește lui Plahotniuc și despre furtul miliardului de dolari din sistemul bancar moldovenesc și o presupusă promisiune a democratului privind întoarcerea banilor furați și pedepsirea făptașilor, printre care și Ilan Șor.

„În una din discuțiile noastre d-ta ai spus, că n-ai luat nici un leu din miliardul furat și că cei care au furat, inclusiv Șor – vor sta la pușcărie, iar miliardul va fi întors! Astăzi, din păcate, lucrurile stau invers: Ilan Șor a ajuns deputat, iar miliardul așa și nu se știe pe unde-i…Având în vedere că au trecut patru ani și ceva și nu s-a întors nici un leu din suma furată, iar cei care l-au furat și complicii lor nu sunt trași la răspundere, ba din contra – au ajuns miniștri și chiar deputați – sunt nevoit să te întreb pe d-ta deja public: de ce nu-i întors miliardul și de ce nu-s încă judecați cei care l-au furat, dacă d-ta ai spus că n-ai luat niciun leu din acel miliard? Unde-i totuși miliardul, pentru că s-a promis întoarcerea lui nu doar cetățenilor, dar și partenerilor noștri, iar lucrurile promise și neîndeplinite, vrei nu vrei – te duc spre alte gânduri și nu doar pe mine, dar și pe multă altă lume, inclusiv pe partenerii Republicii Moldova. Lumea este nevoită să creadă, că lucrurile nu sunt curate, odată ce nu se rezolvă de atâta vreme problema și nici nu sunt semne că se va rezolva vreodată. Care-i totuși adevărul, la cine sunt banii cetățenilor, doar nu e vorba de un leu sau o mie”, se mai arată în scrisoarea președintelui de onoarea al PL.

Nu în ultimul rând, Ghimpu îl întreabă pe Plahotniuc de ce casa părintească a acestuia de la Colonița a fost supusă sechestrului, în dosarul pe care îl are Dorin Chirtoacă.

„E jalnic, jalnic de tot ce se întâmplă… Și când mă gândesc, că unii cred că eu sunt “omul lui Plahotniuc”, doar pentru că PL n-a dorit să avem în 2016 o guvernare pro-rusă sau o situație incertă, precum o avem astăzi după alegerile din 24 februarie curent, mă întreb: oare cât îi trebuie unui om? Și nu-mi vine în cap nimic, decât ce ne-a spus mama, Dumnezeu s-o ierte, mie și fratelui meu Gheorghe, prin ‘89, când activam ambii în Frontul Popular: “Oare n-ați înțeles voi până acum, că moldovenii nu merită să luptați pentru ei și-n primul rând tu, Gică, care ai stat șase ani în pușcăriile din Siberia, ca mai apoi unii să se teamă să-ți întindă mâna!”. Din păcate, mama a avut dreptate. Cuvintele ei s-au adeverit peste ani, pentru că, cât bine le-ai face moldovenilor, într-o bună zi tot un “rău” vei fi în ochii lor și te vor vinde pe 30 de arginți”, se mai arată în scrisoarea lui Mihai Ghimpu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •