FC Sevilla, cea mai titrată echipă din istoria competiției, a fost eliminată joi din optimile UEFA Europa League, după ce a fost învinsă, în prelungiri, scor 4:3, de Slavia Praga.

După 2-2 în Andaluzia, Slavia a deschis scorul prin camerunezul Michael Ngadeu-Ngadjui, în min. 14, dar la pauză scorul a fost egal, francezul Wissam Ben Yedder marcând înainte de pauză (44 – penalty). Tomas Soucek (47 – penalty) a readus echipa cehă în avantaj, însă Munir El Haddadi (54) a egalat din nou. Meciul a intrat în prelungiri, iar ibericii au marcat un gol, prin Franco Vazquez (98), ce părea a fi cel al calificării. Mick van Buren (102) a readus speranţele praghezilor, iar Ibrahim Traore (119) a înscris golul victoriei şi al calificării, într-un final dramatic, după o fază confuză.

O altă mare surpriză a fost eliminarea lui Inter Milano, de Eintracht Frankfurt, care s-a impus cu 1-0 pe ”Giuseppe Meazza”, prin golul semnat de Luka Jovic (6). În tur scorul fusese egal, 0-0.

După prelungiri a obţinut biletul pentru sferturi şi Benfica, victorioasă cu 3-0 în faţa lui Dinamo Zagreb, după 0-1 în tur. Jonas a marcat în timpul regulamentar pentru lusitani, iar în prelungiri au punctat, cu execuţii spectaculoase, Francisco Ferreira şi Alex Grimaldo, oaspeţii încheind în zece oameni.

Arsenal s-a impus cu 3-0 în dauna echipei franceze Rennes, prin ”dubla” lui Pierre-Emerick Aubameyang şi reuşita lui Ainsley Maitland-Niles, întorcând eşecul din tur, 1-3.

Villarreal s-a calificat la pas, după 2-1 cu Zenit St. Petersburg, pe care o întrecuse şi în tur, cu 3-1. Gerard Moreno şi Carlos Bacca au marcat pentru ”Submarinul galben”, golul de onoare al oaspeţilor fiind semnat de Branislav Ivanovic.

Chelsea a surclasat-o pe Dinamo Kiev cu 5-0, în Ucraina, după ce câştigase cu 3-0 şi la Londra. Atacantul francez Olivier Giroud a reuşit un hat-trick pentru echipa antrenată de Maurizio Sarri, celelalte goluri fiind reuşite de Marcos Alonso şi Callum Hudson-Odoi.

Valencia a obţinut o calificare dramatică, graţie golului înscris de portughezul Goncalo Guedes în al treilea minut adiţional. FC Krasnodar deschisese scorul prin Magomed-Şapi Suleimanov (85) şi a fost timp de câteva minute în sferturi după 1-2 în primul meci.

Rezultate:
Dinamo Kiev – (+) Chelsea Londra 0-5
Au marcat: Olivier Giroud 5, 33, 59, Marcos Alonso 45, Callum Hudson-Odoi 78.
În tur: 0-3.

FC Krasnodar – (+) Valencia 1-1
Au marcat: Magomed-Şapi Suleimanov 85, respectiv Goncalo Guedes 90+3.
În tur: 1-2.

RB Salzburg – (+) Napoli 3-1
Au marcat: Munas Dabbur 25, Fredrik Gulbrandsen 65, Christoph Leitgeb 90+2, respectiv Arkadiusz Milik 14.
În tur: 0-3.

(+) Arsenal – Rennes 3-0
Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 5, 72, Ainsley Maitland-Niles 15.
În tur: 1-3.

(+) Benfica Lisabona – Dinamo Zagreb 3-0, după prelungiri
Au marcat: Jonas 71, Francisco Ferreira 94, Alex Grimaldo 105.
Cartonaş roşu: Petar Stojanovic (Dinamo, 104).
În tur: 0-1.

Inter Milano – (+) Eintracht Frankfurt 0-1
A marcat: Luka Jovic 6.
În tur: 0-0.

(+) Slavia Praga – Sevilla 4-3, după prelungiri
Au marcat: Michael Ngadeu-Ngadjui 14, Tomas Soucek 47 – penalty, Mick van Buren 102, Ibrahim Traore 119, respectiv Wissam Ben Yedder 44 – penalty, Munir El Haddadi 54, Franco Vazquez 98.
În tur: 2-2

(+) Villarreal – Zenit St. Petersburg 2-1
Au marcat: Gerard Moreno 29, Carlos Bacca 47, respectiv Branislav Ivanovic 90+1.
În tur: 3-1.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here