O mașină a Inspectoratului Național de Patrulare s-a răsturnat joi în centrul capitalei, după ce a fost tamponată de un alt automobil.

Din imaginile prezentate de poliție, vina aparține șoferului unui automobil de marca Toyota, care a virat la stânga fără a se asigura, lovind automobilul poliției care a circulat la culoarea verde a semaforului.

„Automobilul de model Toyota Prius deplasându-se pe bd. Ștefan cel Mare, din direcția străzii Petru Movilă spre strada Sfatul Țării, la intersecția cu strada Serghei Lazo efectuând manerva de virare spre stânga, fără ca să se asigure, a comis ciocnirea automobilului de model Dacia Duster al INP, care se deplasa regulamentar cu prioritate din sensul opus al automobilului precizat”, se arată într-un comunicat al poliției.

Polițiștii care se aflau în automobil se află într-o stare bună, aceștia având cuplate centurile de siguranță.

Pe cazul dat Inspectoratul Național de Patrulare a inițiat o anchetă internă, în cadrul căreia vor fi apreciate legalitatea și corectitudinea acțiunilor angajaților implicați în caz.

Pedeapsa șoferului vinovat încă nu a fost anunțată.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here