Două persoane aflate la pescuit pe malul lacului de acumulare Costești-Stânca au fost reținute de polițiștii de frontieră. Bărbații au neglijat atât regulile de aflare în zona de frontieră cât și au acțiunat ilicit utilizând unelte pescărești interzise.

În dimineața zilei de ieri, 24 martie, patrula Poliției de Frontieră aflată în misiune de serviciu pe direcția Duruitoarea Nouă – Popoaia au observat doi tineri care scoteau din apă o plasă utilizată pentru prinderea peștelui.

Aceștia dețineau o barcă gonflabilă, iar plasa din monofilament avea o lungime de 100 m în care era prins 2,5 kg de pește.

Audiați, tinerii în vârstă de 34 și respectiv 20 de ani au comunicat că sunt locuitori ai satului Vărătic, raionul Rîșcani, scopul lor fiind de a prinde pește pentru consum personal.

În consecință, uneltele au fost ridicate și amlasate în camera de păstrare a corpurilor delicte la SPF Cuconeștii Noi, iar cei doi bărbați s-au ales cu dosar contravențional și riscă amenzi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •