Zinedine Zidane a decis care va fi următorul transfer galactic. Cei de la France Football au anunțat pe prima pagină că Mbappe este prioritatea numărul 1 a celor de la Real Madrid în perioada de transferuri.

Kylian Mbappe este jucătorul de super clasă cerut de Zinedine Zidane. „Operațiunea Mbappe”, au titrat cei de la France Football pe prima pagină. Sursa mai sus citată a avansat și o sumă de transfer: 280 de milioane de euro. Kylian Mbappe (20 de ani) ar deveni, astfel, cel mai scump jucător din istoria fotbalului, depășindu-l pe Neymar, pe care PSG a plătit în 2017 suma de 222 de milioane de euro.

Kylian Mbappe este principala țintă a lui Florentino Perez pentru perioada de transferuri. Francezii anunță care este salariul pentru care ar începe negocierile pentru campionul mondial, scrie Digisport.

L’Equipe Magazine susține că Mbappe ar putea deveni ”galactic” pentru un salariu de 15 milioane de euro. În acest moment, atacantul câștigă la PSG 12 milioane de euro, dar suma va crește în stagiunea viitoare la 13.2 milioane de euro.

As susține că Mbappe ar deveni cel mai bine plătit jucător din lotul lui Zinedine Zidane. Gareth Bale primește acum 14 milioane de euro, Sergio Ramos și Karim Benzema, 11, iar Luka Modric, 10.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •