OccupyGuguță, despre „șiretlicul” la care au recurs autoritățile în cazul Grigorciuc: Ar fi trebuit maxim 15 zile de arest

Autor: , in Populare / Social / 25 martie, 2019, 12:08

Comunitatea OccupyGuguță acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi recurs la un „șiretlic” în cazul activistului Pavel Grigorciuc, arestat după ce l-a pălmuit pe deputatul democrat Sergiu Sîrbu.

În opinia OccupyGuguță „organele de drept au calificat abuziv neîntemeiat şi nejustificat fapta lui Pavel Grigorciuc drept infracţiune, pe când aceasta constituie o simplă contravenţie (art. 78 Cod Contravenţional – Vătămarea integrităţii corporale), care prevede o pedeapsă de la 1.500 – 2.250 MDL, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, sau arest contravenţional de la 10 la 15 zile”.

„Organele de resort au calificat fapta drept infracţiune, şi anume Huliganismul săvârşit de 2 sau mai multe persoane (art.287 alin.2 lit.b)), asta deşi Pavel Grigorciuc a fost singura persoană care i-a aplicat lovitura deputatului Sergiu Sârbu (fapt confirmat chiar de ultimul)”, se arată într-un comunicat al OccupyGuguță.

Comunitatea acuză că insituțiile de drept au recurs la acest „şiretlic” pentru a putea să-i aplice lui Pavel Grigorciuc abuziv arestul preventiv.

„În baza art. 176 alin.(2) Cod de Procedură Penală prevede expres că arestul preventiv poate fi aplicat pentru săvârşirea infracţiunilor mai puţin grave în cazul în care pedeapsa pentru acestea prevede mai mult de 3 ani de detenţie. Astfel, dacă Pavel Grigorciuc ar fi fost unicul bănuit în acest caz, procurorii ar fi fost nevoiţi să-i intenteze dosar penal în baza art.287 alin.(1) Cod Penal, ceea ce prevede o pedeapsă de până la 3 ani de detenţie. În acest caz, aplicarea arestului preventiv în privinţa lui Pavel Grigorciuc ar fi fost imposibilă.
Totodată, aceştia au declarat drept complicele lui Pavel Grigorciuc, avocatul său – Eduard Rudenco, cel care a fost avocatul în mai multe dosare de rezonanţă, iar intimidările la adresa sa au devenit deja o normalitate, acestea fiind discutate şi la Consiliul Europei”, acuză OccupyGuguță.

În opinia comunității, „regimul a decis să profite la maxim de acest caz, răfuindu-se la pachet și cu avocatul incomod şi condamnând abuziv o persoană, pentru a da de înţeles care va fi soarta dacă cineva va mai îndrăzni să tulbure liniştea aleşilor poporului de la guvernare”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X