Președintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a comentat în mod ironic propunerea ACUM, care a anunțat marți că-și asumă guvernarea.

Plahotniuc a declarat după întrevederea cu președintele Igor Dodon că gestul celor de la ACUM este „straniu”, întrucât PD-ul i-a invitat la negocieri și le-a „oferit funcții mai multe decât își doreau ei singuri”.

„Doar că ei au refuzat, iar acum și-au propus unul altuia funcții”, a declarat Plahotniuc, care le-a „amintit” celor de la ACUM că întâi de toate este nevoie de crearea unei majorități parlamentare.

„Majoritatea parlamentară trebuie să cunoască ce vor să face aceste persoane cu aceste funcții. Pentru că dacă ei vor face și pentru oameni câte ceva, e una. Dacă vor să se pricopească cu asistenți, mașină de serviciu, pază și salarii, pentru că am înțeles că nu au primit demult salarii, e cu totul altceva”, a declarat Plahotniuc.

El le-a mai transmis celor de la ACUM că-i așteaptă la negocieri, pentru a răspunde la întrebările pe care le are pentru ei.

Reacția vine după ce Blocul ACUM a anunțat că-și asumă guvernarea, propunându-l pe Andrei Năstase la funcția de spicher, iar pe Maia Sandu la cea de premier.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here