Dincolo de speranța plăpândă ca la prima ședința a Parlamentului să se fi conturat o majoritate politică, curiozitatea generală a publicului în acea zi a fost de a-i vedea laolaltă, în cadru oficial, pe noii deputați. Poza de grup e edificatoare pentru imaginea de ansamblu a politicii moldovenești.

Aparatele fotografice au răpăit în toate părțile; camerele video au stăruit îndelung asupra fețelor unor aleși ale căror nume se află pe buzele tuturor.

Spre surprinderea ingenuă a unora dintre privitori, în afară de luptătorii pentru dreptate veniți direct din stradă (în minoritate evidentă), în amfiteatrul politic al republicii și-au mai făcut loc o mulțime de personaje care în conștiința publică cu greu se asociază cu binele comun.

Da, memoriei colective îi poate scăpa faptul că Parlamentul de la Chișinău a fost dintotdeauna sălașul unui șir întreg de figuri controversate, antinaționale sau pur și simplu întâmplătoare.

Și poate că, din acest punct de vedere, un Legislativ pestriț ar fi reprezentativ pentru societate, diferită prin însăși natura sa. Dar Parlamentul nu e pestriț în mod omogen. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de deputați cu vederi neo-sovietice perindați prin toate legislaturile, inclusiv aceasta de față, cel mai bine reprezentată a fost și rămâne Transnistria. Pentru că deputații socialiști, de exemplu, par plămădiți din același aluat cu aceia din sovietul suprem de la Tiraspol. PSRM este Interfrontul în picioare.

Ieșirea în decor a doamnei Tauber a întărit suspiciunea că unii dintre deputați s-ar putea să fi greșit sala și că, poate, locul lor este în altă parte decât în acel spațiu ales în care ar trebui să ajungă oameni cu respect față de lege și cu un comportament public care să nu producă celorlalți jenă și disconfort moral.

Dar dacă ne dorim cu toții ca Parlamentul să fie dominat de persoane progresiste, echilibrate și integre, de ce atunci o dată la patru ani constatăm cu surprindere că ele sunt în minoritate?

Răspunsul la această întrebare îl vom găsi nu atât în războiul continuu dus de Sistem împotriva lor, ci, mai ales, în prestația îndoielnică a elitelor politice de dreapta, pro-europene și pro-românești.

Să observăm mai întâi că o dată la câțiva ani ele au trebuit înlocuite. Din primul Parlament, după patru ani de restaurație agrariană, au ajuns în Legislativul din 1998 doar câțiva dintre tribunii care electrizaseră masele în Piața Marii Adunări Naționale. Cei mai mulți plecaseră în România, abandonaseră lupta sau intraseră în cârdășie cu noua stăpânire. Un politician de primă mărime din aceea perioadă recunoștea 20 de ani mai târziu, într-un moment de sinceritate, că cedase presiunii Moscovei de a repune Republica Moldova pe orbita sa pentru că îi fusese frică să nu fie asasinat de ruși.

Tot așa cum în 2005 devenise clar că dispariția PPCD de pe scena politică era o chestiune de timp.

Pentru ca în 2015 să înțelegem că trebuie s-o luăm din nou de la capăt, să ne adunăm iarăși din cenușă, să ne reinventăm, după ce alte două partide proeuropene, PLDM și PL, care le luaseră locul celor ale renașterii naționale, fuseseră făcute praf și pulbere, într-un fel sau altul, după caz.

Cei din prima linie cad foarte repede. Unii sunt răpuși de lipsa lor de consistență și principialitate. Alții, de orgoliul lor nemăsurat. Dar cei mai mulți de setea lor de parvenire și de dorința de a se pricopsi. Bineînțeles că, după ce au fost folosiți, au fost aruncați peste bord. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece.

De aceea am urmărit de-a lungul anilor imagini dezolante cu un istoric notoriu care votează pentru ca socialiștilor să li se aducă plocon o televiziune; cum un jurist de excepție își folosește talentul pentru a răstălmăci Constituția după placul mai marilor zilei; cum un diplomat strălucit se pune în slujba forțelor antieuropene.

Par cu toții inspirați de pilda scriitorului Mihail Sadoveanu, care în România postbelică a devenit un etalon al complicității cu sistemul comunist represiv instaurat de sovietici.

Putem vorbi în felul acesta de o nouă decapitare a elitelor moldovenești, după cea de după război. Doar că în zilele noastre ele sunt desființate prin pervertirea și compromiterea lor.

De aceea mi se pare important ca, în fața provocărilor politice imediate, noua generație de politicieni pro-europeni autentici să gândească și să acționeze pe termen lung, nu impulsiv, de pe o zi pe alta. Desigur, trebuie să încerce și să limiteze proporțiile dezastrului și, dacă se poate, să repare stricăciunile pricinuite instituțiilor. Dar esențial este să nu scape din vedere parcursul lor ulterior, când ar putea deveni o alternativă la guvernare.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here