(DOC) Deputații ACUM cer miniștrilor de Interne și Justiție explicații după atacul cu gaze lacrimogene de la Orhei asupra protestatarilor

Autor: , in Politic / 29 martie, 2019, 14:22

Deputații blocului „ACUM Platforma DA și PAS”, Alexandru Slusari, Chiril Moțpan și Stela Macari, cer miniștrilor de Interne și Justiție să elucideze circumstanțele aplicării forței și gazelor lacrimogene împotriva protestatarilor pașnici după pronunțarea sentinței lui Gheorghe Petic.

În solicitarea adresată ministrului Justiției, Victoria Iftodi, și a celui de Interne, Alexandru Jizdan, cei trei deputați cer întreprinderea de măsuri conform prevederilor legislației contravenționale și penale pentru pedepsirea persoanelor ce au aplicat forța și gazele lacrimogene împotriva protestatarilor pașnici, în ziua de 20 martie curent, în fața Judecătoriei Orhei.

Amintim că, forțele speciale, adunate la Judecătoria Orhei în ziua în care Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare în prima instanță, au atacat cu gaze lacrimogene protestatarii.

Citește și: (VIDEO) Susținătorii lui Gheorghe Petic, atacați cu gaze lacrimogene de forțele speciale

Incidentele au avut loc la scurt timp după condamnarea lui Petic, în timp ce acesta a fost scos din clădirea unde este amplasată judecătoria.

Câțiva protestatari au avut de suferit în urma atacului cu gaze lacrimogene, iar la scurt timp a sosit o ambulanță.

Printre cei care au avut de suferit se numără inclusiv femei în vârstă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X