Sursă foto: markgarnier.co.uk

Poliţia londoneză a anunţat marţi că anchetează un al cincilea caz de înjunghiere petrecut în ultimele patru zile în acelaşi cartier din nordul capitalei britanice, în timp ce autorităţile încearcă să combată înmulţirea agresiunilor cu cuţitul în Regatul Unit, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Patru victime au fost înjunghiate din spate la sfârşitul săptămânii trecute în zona Edmonton din nord-vestul Londrei.

Conform poliţiei, un singur suspect ar fi implicat, iar atacurile nu ar avea legătură cu terorismul.

Doi bărbaţi au fost arestaţi sub suspiciunea de vătămare corporală gravă şi rămân în arest.

În urma unui al cincilea atac, un bărbat în jur de 30 de ani a fost găsit cu răni provocate prin înjunghiere, marţi dimineaţă, şi se află în stare foarte gravă la spital.

Un bărbat cam de aceeaşi vârstă a fost reţinut de poliţişti, care încearcă acum să afle dacă incidentul are legătură cu agresiunile de la sfârşitul săptămânii.

‘Sunt conştient că evenimentele din weekend au provocat multă îngrijorarea şi preocupare în rândul comunităţii şi că acest incident va alarma şi mai mult’, a declarat inspectorul-şef de poliţie Luke Marks.

Luni, prim-ministrul Theresa May a condus o reuniune specială pentru discutarea de măsuri pentru combatarea acestui fenomen în creştere.

În 2018, în provinciile britanice Anglia şi Ţara Galilor s-au înregistrat 285 de cazuri de înjunghieri mortale, cele mai multe din ultimii 70 de ani, de când există astfel de statistici.

Potrivit poliţiei, înmulţirea acestor cazuri, într-o ţară unde armele de foc sunt greu de procurat, este cauzată de mai mulţi factori, printre care rivalitatea dintre bandele de droguri, reducerea finanţării pentru serviciile destinate tinerilor şi provocările lansate pe reţelele sociale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here