În ziua-n care niște indivizi extrem de mici, ajunși în Parlament datorită unor conjuncturi foarte triste, stabileau drept priorități zero pentru Republica Moldova chestii gen „limba rusă – limbă de comunicare interetnică” „neutralitate permanentă” și anulare de legi „antipropagandă” (care numai propaganda nu o stopează), Banca Mondială prezenta un nou raport. Reiese din acel studiu că Moldova a prins și în 2018 TOP 10 țări cu cele mai mari remitențe din lume, raportat la PIB.

Adică din peste 200 de state și teritorii de pe tot globul, Moldova și anul trecut a prins TOP 10, la fel cum se întâmplă constant în ultimii 10 ani. Aproape 2 miliarde de dolari au trimis cetățenii țării cu cea mai rapidă depopulare din Europa, acasă, în 2018. E drept că mai puțin decât în alți ani, dar probabil asta se întâmplă pentru că nu prea mai au cui să trimită.

Cine mai e în TOP 10? Tadjikistan, Kârgâzstan, Tonga, Comore, Honduras, Haiti, El Salvador sau Nepal. Tare companie, nu? Nici măcar un stat apropiat de civilizație printre ele.

Lui Plahotniuc îi merge foarte bine

Scriam săptămâna trecută că lui Plahotniuc îi merge bine. Că a reușit, fără măcar să depună eforturi prea mari, să taie podurile între PSRM și ACUM. Iar ieri podurile au fost și arse de-a dreptul.

I-am văzut, tot ieri, jubilând pe unii deputați de la ACUM. Mesajele lor sunau cam așa: „V-am zis eu, jurnaliștilor, analiștilor, comentatorilor, care ne îndemnați la discuții cu PSRM, că Dodon e al lui Plahotniuc. Că nimic nu se putea de făcut. Iată că azi s-a demonstrat”.

De parcă ar fi făcut vreo mare descoperire. De parcă cineva ar fi spus că Dodon nu e controlat de Plahotniuc. De parcă ei au ajuns în Parlament pentru a demonstra cuiva că socialiștii sunt fricoși și șantajabili.

Nu! Din ce știu eu, din ce spuneau și promiteau ei în campanie, veneau în Parlament pentru a scoate țara din captivitate, pentru a schimba lucrurile, pentru a întoarce miliardul, pentru a-l băga pe Plahotniuc la pușcărie, pentru a repara relațiile cu UE, pentru…

Și ar fi trebuit să facă tot posibilul pentru asta. Fără orgolii, fără aere, dar cu responsabilitate și seriozitate. Poate ar fi existat o mică șansă.

Astăzi însă, după 45 de zile de la 24 februarie, nu prea mai poate fi făcut nimic. Și perspectivele sunt extrem de proaste. Mult mai proaste decât sperau unii dintre acești deputați că se va întâmpla, adică socialiștii și PD să facă o coaliție de guvernare, iar dânșii să stea 4 ani în „opoziție cum nu s-a mai văzut”.

Pentru că mesajul socialiștilor de ieri, cel cu aberațiile gen „limba rusă – limbă de comunicare interetnică” „neutralitate permanentă” și anulare de legi „antipropagandă”, portofoliile Externe și Apărare în Guvern, contrapuse cu un pachet de legi prin care se încerca de scos statul măcar puțin de sub controlul lui Plahotniuc, nu au fost doar pentru blocul ACUM, pentru a rupe orice posibilă comunicare și cu ei.

Scuza perfectă pentru anticipate

A fost și scuza perfectă pentru Plahotniuc, atunci când va explica de ce trebuie să facă anticipate, deși el tare nu și-a dorit. În special pentru unii din Occident, care de dragul „stabilității” tot au împins în spațiul public ideea că o alianță PSRM-PD nu e cel mai mare rău.

Nu e nicio problemă pentru PD să le ofere socialiștilor tot ce cer. Păi era o vreme când PLDM formal deținea funcția de premier, iar PL cea de guvernator al BNM, dar de fapt oamenii de acolo erau tot nimic altceva decât niște slugi umile care ajungeau la orice oră din zi și din noapte, în 10 minute de la solicitare, în biroul lui Plahotniuc de la deja istoricul hotel Codru.

Deci nu aici e problema. Dacă Plahotniuc ar simți măcar un pic pericol de la anticipate, ar accepta aceste „condiții” ale lui Dodon. Oricum în funcții vor fi niște oameni controlabili. Dar după cum o tot repet în fiecare text de după scrutinul din 24 februarie încoace, anticipatele, concomitent cu localele și în sistem mixt, sunt perfecte pentru Plahotniuc. Dispune de absolut tot instrumentarul necesar pentru a obține mult mai multe mandate decât în februarie.

Însă mare pro-european și pro-occidental declarându-te, nu ai acum să cedezi Externele celor ce zic că vor anularea acordului de asociere și integrare euroasiatică. Și nici Apărarea celor ce se declară mari prieteni ai lui Putin.  Nici cu limba rusă nu ai cum o da, atunci când pozezi în fidel prieten al Bucureștiului.

Așa că Plahotniuc a primit exact scuza de care avea nevoie. La cât de frumos a sunat pentru el textul citit de Ion Ceban de la tribuna PSRM, nu m-ar mira să fi fost ticluit chiar în cartierul general de pe strada Armenească.

Cu ACUM nu se poate „că nu vor”, cu PSRM nu se poate, că „cer ce nu poate fi dat”. Cam asta va fi modalitatea în care PD-ul va explica anticipatele. Dacă nu va apărea ceva total neprevăzut și se va merge, totuși, pe varianta unei coaliții cu socialiștii.

Iar de cealaltă parte, Dodon, cel care din „șeful statului neutru” a redevenit aseară „președinte informal al PSRM”, rol în care a reintrat la un post de televiziune de-al său, găsește și el o scuză pentru Moscova. Vezi Doamne, a încercat să promoveze interesele Rusiei aici, doar că nu a fost acceptat.

10 oameni au mai plecat, 300 de mii de dolari au mai venit

Ce este cel mai trist în tot acest scenariu, e că în cele 90 de minute în care am scris acest text, cam încă 10 oameni au părăsit definitiv Republica Moldova, potrivit statisticilor oficiale ONU.

Și tot în acest timp, cei care sunt departe, au trimis în Moldova peste 300 de mii de dolari. Pentru că în 2018, oficial, prin bănci, moldovenii au expediat acasă cam 220 de mii de dolari pe oră, potrivit raportului Băncii Mondiale.

Un stat capturat, cu o clasă politică dependentă, coruptă, demagogică și iresponsabilă, părăsit masiv de cetățeni și ținut în viață de banii pe care-i trimit aici. Ăsta e tabloul care înfățișează Moldova lui 2019. O stare de lucruri care unora le convine perfect și vor s-o perpetueze la nesfârșit.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •