Joi, cu începere de la 22:00 se joacă cele patru meciuri din cadrul sferturilor de finală UEFA Europa League.

Cel mai interesant meci din această fază va avea loc la Londra, pe Emirates, unde se vor întâlni Arsenal și Napoli.

Tottenham şi Manchester United sunt singurele echipe care au câştigat în acest sezon pe terenul lui Arsenal. În Europa League, trupa lui Emery e neînvinsă în faţa propriilor suporteri.

De cealaltă parte, Napoli vine din Liga Campionilor, acolo unde a ocupat locul 3 în faza grupelor.

La Praga, Chelsea joacă în fața Slaviei, revelația din acest an a competiției. Londonezii încep favoriți clar, ei având nevoie de trofeu și pentru a-și asigura locul în ediția următoare a Ligii Campionilor, în condițiile în care în Anglia luptă cu Arsenal, Tottenham și Manchester United pentru ultimele 2 locuri.

În şase meciuri în Cehia, Chelsea nu a pierdut niciun meci, în timp ce Slavia a jucat ultima oară cu o echipă din Anglia în sezonul 2008-2009, atunci când a pierdut cu Aston Villa în Cupa UEFA.

Cu o distanţă de numai 60 de kilometri între stadioane, Villarreal şi Valencia se întâlnesc din nou şi în competiţiile continentale. Au mai fost adversare în urmă cu 15 ani, în semifinalele Cupei UEFA, iar câştig de cauză au avut „liliecii”. Va fi o dublă cu adevărat specială pentru Marcelino: după trei ani petrecuţi pe banca lui Villarreal, a ajuns să o antreneze pe Valencia.

La Lisabona, Benfica va întâlni ultima reprezentată a Germaniei rămasă în acest sezon în competițiile europene, Eintracht Frankfurt. 

Chelsea, favorită certă la câștigarea trofeului

Și datorită faptului că are cel mai ușor meci din sferturi, Chelsea e văzută de casele de pariuri drept favorită certă la câștigarea trofeului, cu o cotă de 2,75.

Napoli are șansa a 2-a, cu o cotă de 5,00, urmată de adversara sa din sferturi, Arsenal – 6,00.

A 4-a șansă este trecut în dreptul Valenciei, creditată cu o cotă de 9,00, în timp ce Benfica și Frankfurt, adversare în sferturi, au șanse egale la câștigarea competiției – 11,00.

Cele mai mici șanse le au Villareal (17.00) și Slavia Praga (34,00).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here