Autorităţile de la Chişunău şi-au exprimat solidaritatea cu cetăţenii francezi în urma incendiului de luni seară, care a distrus o parte din Catedrala Notre-Dame din Paris.

„Suntem profund întristați de faptul că acest monument-simbol al civilizației europene, catedrala Notre Dame, a căzut pradă focului. Ne exprimăm speranța că aceasta va fi restaurată în cel mai scurt timp, pentru a ne putea bucura de frumusețea acesteia ori de câte ori vom trece prin Paris”, se menţionează în mesajul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Și președintele Igor Dodon venit cu un mesaj de solidaritate.

„Exprim profund regret în legătură cu incendiul devastator care a distrus cunoscuta Catedrală Notre-Dame din Paris. Transmit sincerele cuvinte de compasiune și încurajare Președintelui Emmauel Macron și întregului popor al Franței și îmi exprim speranța că specialiștii vor reuși să restaureze această perlă a culturii franceze și a patrimoniului cultural mondial”, se arată în mesajul șefului statului.

Primele imagini din interiorul catedralei Notre-Dame, afectată puternic, luni seara, de un incendiu devastator, arată că lucrurile nu sunt atât de grave precum se temeau cei mai mulți.

Citește și: (FOTO) Cum arată catedrala Notre-Dame la interior, după incendiul devastator

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, citată de o jurnalistă de la Le Monde, spune că există o gaură uriașă la nivelul boltei, în dreptul locului unde a fost turla care a căzut și care s-a prăbușit peste naos, dar altarul și crucea lui sunt întregi.

De asemenea, arhitectul-șef pentru monumente istorice, spune că în mare parte, „comoara” e salvată. Marți se va face un inventar al picturilor capelelor din jurul naosului, care s-ar putea să fi fost înnegrite de fum sau afectate de apă, scrie digi24.ro.

Potrivit primelor informaţii, mai multe statui din bronz au fost demontate chiar zilele trecute de pe fleşa distrusă acum de foc.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •