Favoritul cursei prezidenţiale din Ucraina, actorul de comedie Volodimir Zelenski, şi contracandidatul său, preşedintele aflat la sfârşit de mandat Petro Poroşenko, au convenit să se confrunte vineri în cadrul unei dezbateri care se aşteaptă a fi foarte tensionată şi care se va desfăşura pe cel mai mare stadion al ţării, Stadionul Olimpic de la Kiev, informează miercuri AFP.

Dezbaterea ar urma să înceapă la orele 16:00 GMT, cu două zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat echipele de campanie ale celor doi candidaţi.

Chiar dacă cele două echipe îşi continuă discuţiile asupra modului în care să se desfăşoare evenimentul, Zelenski a propus deja, într-o înregistrare video publicată pe reţelele sociale, tuturor ucrainenilor interesaţi să obţină bilete gratuit, înregistrându-se pe un site creat cu această ocazie.

Organizarea acestei dezbateri a constituit obiectul unor interminabile dispute între cei doi candidaţi. După ce s-au pus de acord să organizeze dezbaterea pe cel mai mare stadion al ţării şi după ce s-au supus la teste antidrog şi pentru depistarea alcoolului în sânge, ei continuă să se confrunte în ceea ce priveşte detaliile evenimentului.

După dezbaterea de pe stadion, Poroşenko urmează să ajungă în studiourile televiziunii publice, pentru a participa la o dezbatere oficială cerută prin lege. Echipa lui Zelenski a anunţat că acesta nu va participa la dezbaterea de la televiziune, lăsându-i contracandidatului toţi timpii de antenă.

Fără niciun fel de experienţă politică, Volodimir Zelenski, 41 de ani, s-a impus ca o mare surpriză a acestei curse prezidenţiale, devansându-l cu mult în primul tur pe preşedintele Petro Poroşenko, 53 de ani.

Un sondaj publicat marţi îi acorda lui Zelenski o foarte largă victorie duminică, în turul doi, cu 72% din intenţiile de vot contra 25% pentru contracandidatul său.

Volodimir Zelenski nu a dus o campanie electorală tradiţională, evitând mitingurile electorale şi exprimându-se mai mult pe reţelele sociale decât în presă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •