Acesta trebuia să fie primul meu editorial scris pentru „Cotidianul.md” încă în luna iunie 2018. L-am scris și l-am lăsat pe desktop, pentru că mi s-a părut cam „miorlăit”. Mi se părea că am exagerat și am sperat că frica instaurată în societate nu e chiar atât de puternică precum mi se părea mie atunci.

Toată săptămâna trecută am călătorit prin Moldova în cadrul unei echipe de jurnaliști DW. Chiar de la aeroport, autoritățile moldovene i-au supus pe jurnaliștii străini unei proceduri specifice perioadei staliniste, ca să le insufle frică: „La ce hotel o să stați? Cu ce politicieni o să vă vedeți? Cine din Moldova o să vă însoțească? Unde-i acreditarea?”… Dar acesta e un alt subiect. Am făcut peste 1000 de kilometri, am mers prin noroi, ne-am întâlnit cu oameni cu „povești” de viață incredibile, am văzut sate în care nu mai latră niciun câine, ne-am lăsat „supravegheați” de miliția lui Krasnoselski și am pătruns în cuibul mafiei moldo-ruso-găgăuzo-transnistrene. Chiar în interior… Cu camera pornită pe post de tanc. Apoi am recitit editorialul (nepublicat) scris vara trecută… Numai că de data asta mi s-a părut prea blând. Starea de frică ce domină societatea moldovenească este mai puternică decât oricare alt sentiment uman. Mai puternic chiar decât dragostea. Și nu mă refer la noțiuni considerate de unii banalități sau populisme – cum ar fi: dragostea de țară, de istorie, de neam, etc., ci la dragostea față de propiii copii, față de mamă, față de soție.

Această deplasare prin propria țară m-a ajutat să înțeleg drama pe care o trăim – o dramă care cu siguranță va lăsa urme adânci în istorie, precum războaiele pe care le-a cunoscut această palmă de pământ. Frica ne atacă de ani buni și ne transformă în animale preocupate exclusiv de propria supraviețuire. Am ajuns să vedem cu ochii noștri cum frica naște, la propriu, monștri: monștri la guvernare, monștri în funcții de primari, monștri-funcționari, monștri în medicină, monștri în familie. Preocuparea îngustă pentru propriul confort și propria supraviețuire se face din contul binelui comun. Monștrii ne vânează la fiecare colț ca să ne dea în gât, să ne tragă țeapă. Și nu au nici o remușcare. Din contra, sunt fericiți că ne-au creat necazuri. Cum am ajuns aici de vreme ce știința, chiar și Biblia, ne învață că toți ne naștem cu dragoste, nu cu frică? De ce am permis ca frica să sugrume acest sentiment care ne dădea cândva fiori? Am văzut prin satele Moldovei copii lăsați la voia întâmplării de părinți care, de frica sărăciei, i-au abandonat la vârste de 2-10 ani și au plecat la muncă în străinătate. Am văzut copii care la vârsta de 10 ani îngrijesc, în lipsa părinților, de frații lor de 2 ani. Părinții se justifică prin faptul că trimit bani acasă. Bubuie satele Moldovei cu istorii despre copile care fac sex, pentru bani sau pentru vin, cu niște moși jegoși după care plânge pușcăria.

Prea puțini oameni care merg contra direcției în care îi mână frica am întâlnit cât am colindat Moldova. Și asta pentru că elitele locale au capitulat. Perioada în care s-au exercitat presiuni asupra celor rezistenți a fost prea mare și, din această cauză, mulți au ales confortul temporar în propria bulă. Am vorbit cu primari care ne-au povestit, sub anonimat, cum au fost îngenunchiați și somați să slujească partidul. De frică! Altfel ar fi zăcut astăzi în pușcărie pentru că, de exemplu, „trimișii domnului” au descoperit o gunoiște neautorizată în satul pe care îl administrează un primar nonconformist. „Au venit, au încuiat ușa din interior și mi-au zis: – Ne-au trimis să te convingem. Treci de bună voie sau să începem perchezițiile?”.

Noi avem frica în ADN. Deși generația noastră nu a cunoscut foametea, ne temem de foamete și, involuntar, ne umplem toamna podurile cu grâne deși nu consumăm decât un sac pe an. Amintiți-vă cum, în februarie 2015, după ce s-a aflat că Kroll va investiga furtul miliardului, mânați de zvonul că va fi o mare criză, lansat tot de hoți, am pustiit magazinele în doar două zile. BNM (guvernată de Drăguțanu) a mărit brusc cotația monedei euro. Și moldovenii au intrat în panică. Ca să-și salveze economiile, au început să cumpere masiv euro. Dădeau chiar și 29.70 lei pentru 1 Euro. Unii și-au schimbat în euro chiar și banii strânși pentru înmormântare. Când casele de schimb valutar au încetat să mai vândă euro, moldovenii s-au năpustit asupra super-marketurilor ca să scape de leii care se devalorizau. A doua zi, casele de schimb valutar au rămas fără lichidități în lei. Leul a început a se întări, iar cei care cu o zi înainte cumpărase euro s-au speriat că acesta se va devaloriza și vor pierde bani. Așa că au intrat din nou în panică și au început să vândă euro și să cumpere lei.

Suntem ostaticii fricii! Ne temem de NATO fără ca măcar să vrem să știm ce înseamnă asta. Marii manipulatori știu că oamenii sunt îngroziți de ceea ce nu înteleg și speculează cu aceste sperietori la maximum, pentru că ei știu că omul așa e construit – mai degrabă luptă cu ceea ce îl sperie decât să încerce să înțeleagă. După ce ne-am temut de Stalin, ne temem de Dumnezeu, ne e frică să nu ne pierdem locul de muncă dacă nu-i pupăm mâna lui Plahotniuc, ne temem de o judecată strâmbă, ne temem de „tancurile rusești”, blamăm UE doar pentru că așa ne-a spus un speculant politic… Culmea, ne e frică chiar și de succes, pentru că după un succes răsunător în afaceri, o să vină neapărat băieții să-ți verifice contabilitatea. Și va trebui fie să cotizezi la partid, fie să le servești afacerea pe tavă, fie să faci pușcărie.

De ce se întâmplă asta? Pentru că suntem ostaticii fricii impuse de o mână de nemernici. Pentru că nu suntem conștienți de forța pe care o stăpânim. Pentru că așa am fost crescuți – mereu ne-am temut de cineva. Amintiți-vă de câte ori ați folosit în mod conștient frica pentru a vă controla copiii. La fel s-a procedat și cu voi (noi), maturii de astăzi. Ne comportăm cu copiii noștri ca un guvern plin cu proști – în loc să cultivăm dragostea, cultivăm frica.

Frica și sărăcia sunt pârghiile prin care cei slabi, puțini și proști reușesc să controleze masele antagonizate atunci când dragostea și respectul de sine au capitulat. Ca să îndreptăm cumva lucrurile, trebuie să facem ceea ce au făcut alții și au scris despre asta în cărți: „Singura modalitate de a scăpa de frică este să faci lucrul de care îți este frică”. Adică, dacă ți-e frică de gândaci, trebuie să petreci jumătate de noapte omorând gândaci. Dacă ți-e frică de boaște – trebuie să dormi o noapte cu o broască în sân. Sau mai e o soluție. Una mai inteligentă: să hrănești ceea ce îți dorești să crească. De exemplu, dragostea – opusul fricii.

Iar testul pe care vă îndemn să vi-l faceți singuri, în absolută intimitate, este foarte simplu. Pur și simplu răspundeți-vă la întrebarea: Care este emoția (sau instinctul) din spatele celor mai importante decizii pe care le luați în raport cu cei dragi? Dar în raport cu țara? Și dacă descoperiți că vă trăiți viața cu frică (sau indiferență), înseamnă că trebuie să schimbați urgent ceva. Altminteri nu sunteți decât parte încă a unei generații care naște monștrii de mâine din politică, medicină, învățământ – din societate în general.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here