(VIDEO) Ronaldo a mai stabilit un record unic în fotbal; Imposibil de egalat de Messi

Autor: , in Sport / 21 aprilie, 2019, 11:44

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo a devenit, sâmbătă, primul jucător care a câştigat titlul în Anglia, Spania şi Italia.

Ronaldo a obţinut titlul în Serie A cu Juventus Torino, cu câteva etape înainte de finalul sezonului, după victoria de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Fiorentina.

“Sunt foarte fericit că am câştigat titlul şi în Italia, după ce le-am câştigat în Anglia şi în Spania. A fost un sezon excelent, absolut pozitiv, am câştigat campionatul şi Supercupa. În Liga Campionilor vom încerca din nou anul viitor”, a declarat Cristiano Ronaldo.

“Rămân la Juventus. 1000 la sută. Consider că am avut un prim sezon foarte bun şi că m-am adaptat bine. Am câştigat campionatul şi Supercupa Italiei, ceea ce categoric nu este uşor de realizat”, a mai spus portughezul.

Portughezul mai are în palmares trei titluri obţinute cu Manchester United în Premier League (2007, 2008, 2009) şi două în LaLiga cu Real Madrid (2012, 2017).

Performanța pare una imposibilă pentru marele său rival Leo Messi, care a jucat toată cariera doar la Barcelona și care a spus în repetate rânduri că vrea să se retragă de pe Camp Nou.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X