„Pentru toate țările ex-sovietice, Ucraina este un exemplu că se poate”. E una dintre declarațiile lui Zelenski, nou președinte al Ucrainei, făcute la scurt timp după închiderea urnelor de vot din țara vecină. Imediat ea a fost preluată și de Saakașvili, devenind ulterior foarte populară și pe la Chișinău.

Nu există nicio garanție că Zelenski va fi mai bun decât Poroșenko. Dar măcar dacă va privi în urmă, văzând ce-au pățit toți predecesorii săi, de la Iușcenko și Ianukovici până la cel pe care l-a învins duminică, ar trebui să fie foarte atent la ceea ce face. Pentru că ucrainenii au învățat regulile democrației, iar când ceva nu funcționează, schimbă. Au demonstrat că în țara lor se pot face schimbări democratice.

Schimbări care, cu tot entuziasmul etalat de unii de la Chișinău după cea de la Kiev, Moldova nu a fost în stare să le facă. Chiar dacă a avut această șansă deja de 2 ori, în vara anului trecut, prin alegerile din capitală, și în februarie, prin acel simulacru numit de unii scrutin electoral parlamentar.

Cum a putut Ucraina să scape de Plahotniucul său

Am acordat destulă atenție felului în care a decurs scrutinul din Ucraina. Iar acolo chiar a existat competiție electorală. Au fost aproape 40 de candidați, dintre care 5-6 erau în cărți pentru a intra în turul II până la apariția lui Zelenski. Au existat autorități care și-au făcut treaba și care, în mod surprinzător, au intervenit atunci când Poroșenko a încercat prin diferite tertipuri să-l elimine din joc pe Zelenski.

Totuși, acestea sunt doar circumstanțe. Create de o stare de lucruri de acolo. Pentru că dacă în Ucraina nu exista o masă critică de cetățeni gata să iasă în stradă oricând, pentru a se bate pentru democrație și drepturile lor, cu siguranță Poroșenko ar fi mers mult mai departe.

Atunci când ai avut două regimuri măturate prin cele mai masive proteste din toată Europa ultimilor 15 ani, parcă nu prea-ți mai vine să procedezi așa cum a făcut-o bunul tău prieten de la Chișinău, în 2018, când l-a privat pe Năstase de mandatul de primar, iar peste mai puțin de un an a organizat cel mai rușinos scrutin electoral din istoria acestui stat.

Iar acest spirit civic este alimentat de faptul că Ucraina încă are intelectualitate. Una solidă, care se manifestă, ia atitudine, apare în presă, creează curente de opinie. Profesori universitari, scriitori, jurnaliști, trupe muzicale foarte cunoscute, actori, sportivi de mare performanță, oameni care nu s-au sfiit nicio clipă să vorbească sus și tare împotriva regimurilor, să iasă în stradă la minus 20 de grade, în fața tunurilor de apă și a gazelor lacrimogene.

Apoi, Ucraina (încă) nu a fost părăsită de cea mai activă parte a societății, de tineri, de forța motrice care poate genera schimbări. Ucrainenii nu s-au confruntat niciodată cu exodul masiv care a început în Moldova încă de la sfârșitul anilor ’90. Pentru că țara vecină a avut o economie care totuși s-a menținut pe linia de plutire după puternica industrializare sovietică. Locuri de muncă s-au găsit, iar prețurile au fost mereu cele mai mici din Europa. În plus, ucrainenii nu au avut niciodată posibilitatea unei cetățenii române care să-i ajute să fugă spre condiții mai bune și au și obținut regim liberalizat de vize cu UE mai târziu decât Moldova.

Mai mult, țara vecină nu a fost niciodată sub controlul total al unui oligarh cu apucături de dictator. Chiar dacă puterea lui Poroșenko a atins conte nemaiîntâlnite în Ucraina, reușind să-și anihileze sau exileze orice rival important, totuși forța lor a rămas una puternică. Astăzi în mass-media ucraineană nu există mult mai multă libertate decât în cea de la Chișinău, dar pluralism și diversitate e cât cuprinde. Sunt peste 20 de posturi de televiziune importante, care asigură cel puțin 3-4 curente de opinii diferite.

Să ne amintim cât de mediatizate au fost acțiunile lui Mihail Saakșvili și cum acesta a avut în spatele său câteva trusturi media care l-au susținut puternic. Anume rebeliunea fostului guvernator al Odesei împotriva lui Poroșenko, dezvăluirile sale despre corupția acoperită de președintele Ucrainei, a însemnat începutul sfârșitului pentru fostul lider de la Kiev. Apoi chiar Zelenski s-a bucurat de susținerea directă a celui mai puternic trust media din Ucraina, 1 + 1, controlat de poate cel mai mare rival al lui Poroșenko, Igor Kolomoiskii.

Dar poate cel mai important – ucrainenii au reușit să scape, chiar dacă acum 10 ani părea imposibil, de divizarea pe criterii geopolitice. Astăzi majoritatea covârșitoare a vecinilor noștri sunt pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar numărul celor care ar accepta ca Ucraina să intre în NATO e mult mai mare decât al contestatarilor Alianței Nord-Atlantice. Chiar dacă Poroșenko a încercat foarte mult să joace pe criteriul geopolitic, încercând să pozeze în pro-occidental, iar pe Zelenski să-l prezinte drept un pro-rus, strategia nu a funcționat, actorul învingând în toate regiunile, cu excepția uneia singure.

De ce nu poate Moldova

Sunt 4 criterii extrem de importante care încă mai țin pe linia de plutire democrația în Ucraina. Chiar și acolo dacă lucrurile au degradat masiv, în special în mandatele lui Ianukovici și Poroșenko. Criterii care lipsesc aproape cu desăvârșire astăzi, la Chișinău.

Intelectualitate la Chișinău practic nu mai există. Cei care încearcă să se prezinte așa, în cea mai mare parte a lor au făcut direct campanie pentru regim sau au preferat să strălucească prin tăcere. Tinerii buni, masa de cetățeni care creează forța motrice a oricărei societăți, sunt în proporție de peste 70% plecați. Peste 80% din mass-media e controlată de Plahotniuc, iar micile oaze de opoziție abia de mai pot exista datorită unor granturi sau a unor oameni de afaceri care încă mai au curaj să cumpere publicitate acolo.

Dar cel mai greu atârnă în tot acest peisaj, aici, la Chișinău, această sperietoare geopolitică, utilizată atât de bine de Plahotniuc. Pentru că el, la 24 februarie, cu toate fărădelegile la care s-a dedat, nu a obținut totuși un scor mai bun decât Poroșenko în turul II. Ba chiar a fost unul practic similar, sub 25%.

Însă aici, chiar dacă peste 70% din alegători au votat împotriva regimului, interesele lor nu pot fi reprezentate în Parlament deoarece unii își ascund obediența față de regim în spatele geopoliticii. O coaliție conjuncturală între ACUM și PSRM a devenit irealizabilă din cauza unor solicitări imposibil de acceptat din partea lui Dodon, ce țin de limbă, apărare și NATO sau politică externă.

De aici ar trebui să pornim. Pentru că indiferent de viziunile noastre geopolitice, trăim cu toții în aceeași sărăcie, mizerie și umilință. Lipsa de libertăți și democrație ne afectează pe toți în mod egal. Degradarea acestui stat va continua pe seama acestei divizări geopolitice idioate, de care Plahotniuc profită din spate și cu care Dodon flutură ostentativ.

Ucraina a trebuit să treacă prin câteva tragedii pentru a înțelege care-i sunt valorile. Și chiar dacă mai face și pași înapoi, chiar dacă șchiopătează uneori, mai și greșește, pare s-o fi apucat pe calea corectă.

Noi avem șansa de a învăța din exemplul care ne este atât de aproape. Doar să avem suficientă rațiune pentru a o face.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here