Colaj: COTIDIANUL, sursă foto: Facebook

Cu ocazia sărbătorilor pascale, politicienii din Republica Moldova au ținut să le transmită cetățenilor pace, liniște, prosperitate și bucurie. Aceștia au publicat mesajele pe rețelele sociale.

Președintele țării, Igor Dodon, i-a „felicitat cordial pe cetățenii care cinstesc valorile creștine cu ocazia măreței sărbători a Învierii Domnului”

„În aceste zile purtătoare de bucurie și împăcare, convingerile spirituale și sentimentele creștinești, pe care fiecare dintre noi le încearcă, ne unesc și ne contopesc cu întreaga lume ortodoxă. În familia mea, Paștele este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului. Pentru noi, Învierea Domnului înseamnă triumful vieții, renaşterea și milostenia, ne întărește speranța, credința, precum și dorința de a-i ajuta pe cei necăjiți. Iubiți-i, protejați-i și dăruiți-le bucurie celor dragi și apropiați. Faceți fapte bune ca prin ele să păstrați cu stoicism credința noastră ortodoxă. Pace, liniște, prosperitate și conciliere civică întregii Moldove. Urez tuturor un Paște Fericit! Hristos a Înviat!”, este mesajul șefului statului.

Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, a publicat câteva fotografii alături de copiii și soția sa.

„Hristos a Înviat!!! Frumoase Sărbători de Paști să aveți toți alături de cei dragi!!! Tradițiile trebuie păstrate și respectate. În dimineața de Paște ne spălăm cu ouă roșii, iar cineva din familie va reuși sa rămână și cu monede! Ghici cine e?!”, a scris Candu pe pagina sa de Facebook.

Primarul interimar al municipiului Chișinău, vicepreședintele PPEM, Ruslan Codreanu, le-a urat moldovenilor „pace și lumină în suflet”.

„Hristos a Înviat! Lumina sfântă să vă aducă bucurie, speranță, liniște și iubire”, a mai scris edilul interimar al capitalei.

Vedeți și: (VIDEO) Ce mesaj le-a adresat Andrei Năstase cetățenilor de Paște

Maia Sandu a transmis un mesaj din partea întregului partid, urându-le cetățenilor un „Paște fericit!”.

„Vă doresc tuturor să simțiți energia și speranța noilor ȋnceputuri, pe care le aduc sărbătorile de Paști. Să aveți pace și ȋnțelegere ȋn casă și bucurie ȋn suflet. Hristos a Ȋnviat!”, a notat Vlad Plahotniuc, liderul PDM.

Sursă foto: Facebook

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here