Incendiu la Glodeni; Un bărbat a murit
Un incendiu a izbucnit dimineață în localitatea Danu, raionul Glodeni. Conform unui comunicat emis de IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:05.
Potrivit primelor informații, un bărbat în vârsta de 64 de ani a decedat după ce un incendiu a izbucnit într-o anexă a casei de locuit. Flăcările au afectat suprafața de 15 metri pătrați, iar în interior a fost depistat cadavrul carbonizat al proprietarului.
Incendiul a fost lichidat de salvatori fără ca acesta să obțină răspândire. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în peste 30 de situații de risc.
Comentarii