Sursă colaj: politiacapitalei.md

O tânăra de 24 ani, care se afla ieri la Piața Centrală, a fost deposedată de portofelul cu bunuri personale, actele de indentitate și 2000 lei și 180 de euro. Oamenii legii au prins în flagrant delict un individ, care a fost escortat la inspectorat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

„Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 52 ani, domiciliat în raionul Orhei, anterior judecat pentru infracțiuni similare. În cadrul acțiunilor procesual penale, el și-a recunoscut vinovăția, comunicând polițiștilor că a recurs la acest gest din lipsa mijloacelor financiare. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție mun. Chișinău și cercetat penal pentru pungășie”, se arată într-un comunicat emis de Direcția de Poliție a mun. Chișinău.

Dacă vinovăția acestuia va fi dovedită, el riscă să fie pedepsit cu o amendă în mărime de la 32.500 de lei la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Poliția le recomandă cetățenilor să aibă grijă de bunurile personale atunci când se află în locurile publice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here