Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a calificat luni seara drept „o trădare” decizia autorităţilor electorale de a anula scrutinul din 31 martie în urma căruia a fost ales în funcţie, ca răspuns la contestaţiile depuse de partidul de guvernământ al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP.

„Cei care iau decizii în această ţară pot (…) trăda. Dar noi, noi nu vom renunţa niciodată, păstraţi speranţa”, a declarat Imamoglu după anunţul Consiliului suprem electoral (YSK) de anulare a votului şi organizare de noi alegeri municipale la Istanbul pe data de 23 iunie.

„Condamn YSK, a declarat el, adăugând că după alegerile din 31 martie s-au făcut presiuni asupra instituţiei, scrie Agerpres.

Într-un discurs combativ, adresat susţinătorilor săi, primarul Istanbulului i-a îndemnat pe aceştia „să îşi şteargă lacrimile” pentru că „veţi vedea, vom câştiga împreună”.

Mii de persoane adunate pentru a-l asculta au cerut autorităţilor electorale să demisioneze scandând sloganuri în care cereau „drepturi” şi „dreptate”.

Decizia anulării scrutinului a fost luată după ce AKP, partidul conservator islamic al preşedintelui Erodgan, a depus mai multe contestaţii în care a acuzat „nereguli masive” la votul din 31 martie de la Istanbul.

Ekrem Imamoglu a câştigat în faţa contra-candidatului său, fostul premier Binali Yildirim, candidat din partea AKP, cu o diferenţă uşor sub 13.000 de voturi.

Partidul lui Erdogan a pierdut alegerile și în celelalte două mari orașe ale țării, cu populație de peste un milion de locuitori, Ankara și Izmir.

Decizia autorităților de la Ankara a amintit de ce s-a întâmplat în 2018 la Chișinău, când mandatul primarului ales Andrei Năstase a fost anulat de instanțe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here