După ce presa a scris despre prețurile mari din această perioadă la cartofi, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPIEC) a trimis o sesizare către Consiliul Concurenței, solicitând respectuos contracararea practicilor anticoncurenţiale şi a concurenţei neloiale, precum și protecția intereselor economice ale consumatorilor.

„În contextul nemulțumirilor populației Republicii Moldova cu privire la majorarea nejustificată și fără precedent a prețului la cartofii autohtoni și de import, comercializați în piețe și magazine, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor constată existența unui acord anticoncurenţial presupunând o înțelegere tacită între întreprinderi, care are ca scop stabilirea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a oricăror alte condiţii de tranzacţionare a acestor produse, în contextul deficitului pe piață de cartofi, nerespectându-se prevederile art. 5 alin. (3) lit. a) al Legii concurenţei nr. 183 din 11.07.2012”, se arată în documentul expediat către Marcel Răducan, președintele Consiliului Concurenței.

O sesizare similară a fost întocmită și de către deputații din blocul politic ACUM, care susțin că prețul la acest „produs de primă necesitate” a crescut cu 120%.

Citiți și: (FOTO) Cartofii din Moldova, cei mai scumpi din Europa; Cât costă în alte țări europene

În ultima perioadă, tot mai mulți moldoveni s-au arătat stupefiați de majorarea considerabilă a prețului la cartofi. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) susține că politica de preț este dictată de piață, iar situația creată ține de micșorarea suprafețelor însămânțate cu cartof cu circa 2000 de hectare în ultimii 3 ani, a scăderii producției de cartof de la 214 mii tone la 175 mii tone, precum și a condițiilor climaterice nefavorabile și de sezon. Totodată, consumul intern al cartofului constituie circa 300 mii tone, iar capacitatea de aprovizionare cu cartof de producere autohtonă este circa 50-60% din necesar.

În același timp, conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, față de luna martie, în aprilie, cartofii s-au scumpit cu 18,3%.


Sursă doc: CNPIEC/Facebook

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •