Sursă foto: sputnik.md

După ce, în ultima perioadă, a fost majorat semnificativ prețul la cartofi, astăzi, mai mulți internauți s-au arătat indignați de faptul că unele stații PECO din Republica Moldova au afișat prețuri mai mari la carburanți.

Astfel, la „Bemol”, de miercuri, un litru de benzină 98 costă 20 de lei și 10 bani, benzina premium 95 are prețul de 19 lei și 45 de bani, iar motorina costă 17 lei și 45 de bani.

În luna martie, compania stabilise următoarele prețuri: benzina 98 – 19 lei, benzina 95 – 18,35 lei, iar motorina – 16,60 lei. La gazul lichefiat a rămas același preț.


Totodată, „Petrom” a afișat un preț de 20 de lei și 25 de bani pentru un litru de benzină 99, care în martie costa cu un leu mai puțin; 19,37 pentru benzina 95, la fel cu un leu mai mult față de acum două luni. Motorina costă astăzi 17,49 și 17,49, față de 16,74 și 16,62 lei acum două luni.


La 11 martie, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noua Metodologie privind formarea și aplicarea prețurilor la produsele petroliere.

Noua metodologie prevede că prețurile de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat se stabilesc și se modifică numai reieșind din consumurile și cheltuielile aferente comercializării produselor respective, în conformitate cu standardele de contabilitate aplicabile, incluzând o rată de rentabilitate anuală, prevăzută în Metodologia formării şi aplicării prețurilor la produsele petroliere, care nu depășește 10%.

Surse foto: ГБМ Город без маршруток! Водители помогают пешеходам/Facebook, bemol.md, petrom.md.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here