Sursă foto: playtech.ro

Sala de plen a sediului de la Bruxelles al Parlamentului European găzduieşte, miercuri seară, dezbaterea candidaţilor la preşedinţia Comisiei Europene, potrivit unui comunicat de presă al PE, transmite Agerpres.

Dezbaterea, care va dura o oră şi jumătate, va începe la ora locală 21:00 (19:00 GMT) şi va fi singura care va reuni toţi candidaţii „cap de listă” înscrişi în cursa pentru postul de preşedinte al viitoarei Comisii Europene.

Ordinea declaraţiilor de deschidere din seara dezbaterii a fost decisă prin tragere la sorţi pe 4 aprilie: Nico Cue (Stânga Europeană), Ska Keller (Partidul European al Verzilor), Jan Zahradil (Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor din Europa), Margrethe Vestager (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Manfred Weber (Partidul Popular European) şi Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni).

Dezbaterea se va axa pe teme precum ocuparea forţei de muncă, migraţie, securitate, populism, schimbări climatice şi rolul Uniunii Europene pe scena internaţională.

Dezbaterea va fi prezentată de trei jurnalişti: Emilie Tran Nguyen (France Televisions) şi Markus Preiss (ARD) vor conduce dezbaterea de pe scenă, iar Annastiina Heikkila (YLE Finlanda) va anima dezbaterea din perspectiva reţelelor sociale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here