În spatele dosarului omului de afaceri Andrei Tranga, proprietarul rețelelor de restaurante „Andy’s Pizza” și „La Plăcinte” stau interesele liderului PD, Vladimir Plahotniuc, care ar încerca să le preia prin atac raider, acuză fostul primar al capitalei Dorin Chirtoacă.

Potrivit lui Chirtoacă, un astfel de atac raider Plahotniuc a efectuat în 2006, când a preluat controlul asupra „Victoriabank”.

„Aceleași metode au fost folosite în cazul subsemnatului: denunțuri mincinoase ale unor persoane aflate în arest, lipsa de probe și presiuni, scopul fiind preluarea controlului asupra Primăriei Chișinău și răzbunarea pentru nesubordonarea PL-ului fără de PD. De fapt prin atac raider a fost acaparat întreg Parlamentul, Guvernul, Președinția și restul instituțiilor statului. Din câte cunosc, prin aceleași metode au fost preluate localurile “Motivi” și “Sarchis”, precum și compania “Pro-Imobil”. Domeniul imobiliar, în general a fost pus să lucreze la comandă, iar cine a refuzat – a fost arestat”, acuză Dorin Chirtoacă.

El mai aduce ca exemplu și cazul „Loteria Moldovei”, transformată în „Loteria Națională” și intrată tot în posesia lui Plahotniuc.

„Familii întregi scoase cu forța din casele lor de pe strada Timiș, pentru a crea o zonă de confort și securitate, în jurul palatului, “Casa Albă”. Prin toate aceste atacuri raider, dincolo de acapararea, directă sau indirectă, după sfera publică, a întregii sfere private a economiei, se urmărește securizarea regimului și punerea în imposibilitate a oricui, în încercarea să de a se opune”, mai acuză fostul primar.

Andrei Tranga, șeful celei mai mari rețele de restaurante din Chișinău, care include „Andy’s Pizza” și „La Plăcinte”, a fost arestat într-un dosar în care este bănuit de șantaj.

Pe lângă Tranga ar mai fi fost arestați alți 4 cetățeni moldoveni, toți fiind acuzați că ar fi încercat să intre ilegal în posesia unei afaceri.De implicare în această schemă a fost acuzat și fostul șef de la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari, care a demisionat din funcție. Morari a fost acuzat într-o scrisoare publică de protecție pentru Tranga.

Omul de afaceri deține o rețea care cuprinde peste 50 de restaurante în Republica Moldova. Recent aceasta s-a extins și în România. Tranga pledează nevinovat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here