Radarele vor fi instalate doar pe mașini inscripționate și amplasate în locuri vizibile, în timp ce radarele de tip pistol vor putea fi folosite la cel mult 10 metri de mașina de poliție, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament.

Regulamentul cu privire la constatarea încălcării vitezei legale pe drumurile publice a fost modificat în această săptămână în urma votului final acordat de Camera Deputaților din cadrul Parlamentului României.

Noua lege arată că polițiștii nu vor mai avea dreptul să monteze radare pe mașini care nu sunt inscripționate și pe mașini care nu sunt vizibile pentru șoferi. De asemenea, polițiștii sunt obligați să poarte uniformă specifică.

O schimbare majoră apare și în cazul radarelor de tip pistol, care vor putea fi folosite doar la cel mult 10 metri depărtare de mașina de poliție.

Pentru a intra în vigoare, noua lege trebuie aprobată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

O lege foarte asemănătoare a mai fost adoptată și în 2018, însă aceasta nu a intrat în vigoare întrucât a fost contestată la Curtea Constituțională a României și retrimisa în Parlament. Comparativ cu precedentul proiect de anul trecut, din noul proiect lipsește o singură prevedere, și anume cea potrivit căreia utilizarea radarelor ar fi trebuit anunțată de polițiști prin intermediul unor panouri rutiere amplasate cu cel puțin 500 de metri înainte.

Anterior, polițiștii rutieri au criticat dur proiectul de lege care prevedea instalarea de panouri cu cel puțin 500 de metri înainte de locul în care se folosesc radare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here