Președintele Igor Dodon a declarat miercuri, 15 mai, în cadrul unei emisiuni de la postul NTV, că anul acesta nu vor avea loc alegeri locale în condițiile în care nu va exista o coaliție PSRM-ACUM. Afirmația președintelui se contrazice cu o declarație tot a sa, făcută la 19 aprilie, la Moldova 1, când spunea că pledează pentru anticipate parlamentare cu locale simultan și că un astfel de scenariu poate fi posibil.

La 19 aprilie, Dodon declara că „în cazul în care se ajunge la un blocaj, ar fi bine ca alegerile anticipate și cele locale să se desfășoare împreună”.

„O interpretare a Curții Constituționale poate fi posibilă. Cel mai probabil eu în a doua jumătate a lunii mai voi merge cu o astfel de solicitare, în cazul în care mergem la anticipate, pentru ce să cheltuim bani de două ori? Și alegeri parlamentare și locale mai târziu? Dacă se ajunge la acest blocaj, să desfășurăm toate alegerile împreună”, a declarat Igor Dodon atunci.

El și-a schimbat radical poziția miercuri, în cadrul unei emisiuni de la postul NTV, unde a declarat că „ACUM speră că vor fi alegeri locale în curând și că în urma lor vor obține mandate de primari și consilieri”.

„Alegeri locale nu vor fi în acest an. Alegeri locale pot să aibă loc doar dacă va exista o coaliție PSRM-ACUM. În cadrul coaliției se poate de ajuns la un acord, privind desfășurarea alegerilor locale. Dacă nu va exista o coaliție, atunci nu va fi cine să numească data alegerilor locale. Potrivit legii, mandatul actualilor aleși se prelungește până la viitoarele alegeri. Astfel, scrutinul local nu poate avea loc mai devreme de mijlocul anului viitor”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit legislației, mandatul actualilor aleși locali expiră la mijlocul lunii iunie, iar alegeri noi trebuie să aibă loc până la mijlocul lunii septembrie. Data alegerilor locale este însă stabilită de către Parlament, iar în condițiile în care Legislativul nu este funcțional, se poate ajunge la un blocaj în acest sens. Astfel, mandatul aleșilor locali se va prelungi până la desfășurarea unui nou scrutin.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •