Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Diana Popov, directoarea grădiniței de copii din sat. Bobocica, raionul Cantemir a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, ca urmare a semnării actelor administrative și a încheierii actelor juridice în privința soțului.

Conform unui comunicat emis de ANI, între 03.10.2017 și 21.11.2018, Popov a emis 6 ordine (de angajare, de oferire a concediului, de acordare a premiului anual sau de mărire a volumului de lucru) ce l-au vizat pe soțul său și a încheiat cu acesta 2 contracte individuale de muncă. Potrivit documentelor, directoarea și-a angajat soțul în calitate de operator biomasă (fochist) de două ori, pentru perioade determinate, în perioada rece a anului.

Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat prevederile Legii privind declararea averii și intereselor personale. Dna Popov nu a informat organul ierarhic superior (Primăria sat. Bobocica) imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soțului. De asemenea, aceasta nu a soluționat, în conformitate cu prevederile legale, conflictele de interese rezultate din relația sa cu persoana apropiată.

După rămânerea definitivă a actului de constatare în privința dnei Popov, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.

În cadrul controlului, directoarea Grădiniței de copii din satul Bobocica a fost informată despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare. Aceasta și-a exprimat în scris punctul de vedere, motivându-și acțiunile prin faptul că nu a cunoscut despre prevederile legii în acest sens și nu a avut alte opțiuni în ceea ce privește angajarea altei persoane la acest post.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •