Într-o perioadă Plahotniuc era nelipsit, marți de marți, de la deja celebrele „briefinguri săptămânale”. Un fel de lecții de lectură, în cadrul cărora citea de pe un prompter așezat în fața unor jurnaliști cuminți, filtrați la intrare prin puncte de control demne de cele mai securizate aeroporturi din lume.

Deja devenise o adevărată rutină ca acestea să se desfășoare marți, presa să fie chemată la ora 11, iar Plahotniuc să se lase așteptat măcar 30-40 de minute, uneori chiar și mai bine de o oră, în deja bunul obicei al dictatorilor de prin zona asta a lumii.

Dar de-o perioadă acesta a dispărut cu desăvârșire. Niciun fel de briefing, niciun concert la Nisporeni, nici măcar un interviu la Publika după vreun dans într-o casă de bătrâni. Nici măcar un anunț nu s-a mai făcut de la 9 aprilie din cartierul general de pe strada Armenească. Adică de exact 40 de zile, o perioadă cu mare simbolism prin zona asta a lumii.

În tot timpul ăsta am avut Paște, Blajini, 1 și 9 mai, date pe care Plahotniuc nu le-ar fi ratat pentru a-și mai face niscaiva PR. Peste care nu a trecut anii precedenți, când la 9 mai a făcut adevărate gesturi de curaj, participând la marșuri prin capitală sau pozând cu farfurii de hrișcă-n față.

Bine, la începutul lunii mai au existat motive întemeiate de a lipsi. Știm că a avut o nouă călătorie excentrică la Miami, care l-a costat vreo 800 de mii de dolari. În mod ciudat, de data asta nu s-a lăsat cu nicio poză, așa cum se întâmpla la precedentele escapade ale micului dictator peste ocean, când casele de lobby plătite regește îi făceau rost de 2-3 minute măcar în biroul unui congressman. Dar probabil acum a fost doar de plăcere, într-un loc predestinat pentru așa ceva.

Și dacă nu veți vedea niciodată într-un stat civilizat astfel de întâmplări cu niște lideri politici serioși, care se respectă, președinți de partide aflate la guvernare, mai ales într-o situație de criză politică, așa cum este astăzi la noi, ei bine, mai prin Est s-au mai produs astfel de dispariții subite.

Cea mai discutată a fost în 2014, când dictatorul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a fost de nevăzut timp de două luni. Atunci presa americană scria deja despre un posibil asasinat sau de vreo schimbare bruscă de regim la Phenian.

Și Vladimir Putin a dat de câte ori speranțe Occidentului și opoziției prin dispariții de 10-15 zile, unele absolut anormale pentru un lider obsedat de omniprezența pe ecranele televizoarelor.

În ambele cazuri însă speranțele se spulberau rapid. Kim Jong-un a apărut după cea mai lungă dispariție a sa vizibil mai gras și șchiopătând. Presa sud-coreeană scria că totul a fost din cauza unei „cure de îngrășare”, pentru a semăna cât mai mult cu bunelul său Kim Ir-sen. Iar reaparițiile lui Putin veneau și ele cu schimbări fizice, de cele mai multe ori cu încă ceva botox menit să-l mai întinerească.

Nu știu când și cum va apărea Plahotniuc. Că problema de „dacă” din păcate nu o putem, deocamdată, pune. Unii pun lipsa acestuia pe seama rezolvării unor probleme „în afaceri”, mai securizându-și câteva zeci de milioane prin offshore-uri, în caz în care se produce vreo minune la Chișinău și e răsturnat. O altă ipoteză e că ar sta în expectativă, așteptând ziua în care vor fi declanșate anticipate. Alții din contra, pariază prin studio-uri tv că alianța cu socialiștii e gata-gata și când Plahotniuc va apărea o va și anunța.

Cert e că deși încearcă, de multe ori cu disperare, să pozeze într-un lider politic adevărat, iubit și respectat de popor, inclusiv prin aceste dispariții inexplicabile, prin care de multe ori își pune în situații penibile colegii de partid, așa cum s-a întâmplat la 9 mai, când toți se bâlbâiau neștiind cum să-i explice lipsa, Plahotniuc demonstrează că e departe de această postură. E doar un individ care, cu toate că face tot posibilul, nu se poate desprinde de întuneric, de spatele cortinei, acolo de unde-i place să urzească tot felul de mizerii.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here