Vineri, 24 mai, a fost dat startul lucrărilor de reparație capitală a instituției de educație timpurie nr. 79 din str. N. Zelinski, 28/7. Conform unui comunicat emis de Primăria municipiului Chișinău, costul lucrărilor, în urma desfășurării licitației, este de 5,6 milioane de lei. Redeschiderea grădiniței, în cadrul căreia ar urma să activeze șase grupe de copii, inclusiv de creșă, este prevăzută pentru 15 septembrie.

Lucrările de reabilitare a clădirii constau în reparația capitală a acoperișului, consolidarea pereților, schimbarea tâmplăriei și a rețelelor inginerești, reparația bucătăriei și a grupurilor sanitare, conectarea la utilități, amenajarea pavilioanelor și a teritoriului grădiniței nr. 79.

Aceasta este cea de-a patra instituție de educație timpurie din capitală care urmează a fi redeschisă în acest an după renovare și va avea o capacitate de 120 de locuri.

Fosta grădiniță a fost deschisă în 1964 și a activat până în 1990, când imobilul a fost transmis în folosință unui liceu cu studiere în limba rusă. Din anul 2007, clădirea a stat în paragină, iar acum administrația publică locală Chișinău a decis redeschiderea ei, pentru a asigura cu locuri în grădiniță copiii locatarilor din preajmă, se menționează în comunicatul Primăriei.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •