Sursă foto: PressFrom

Cincisprezece deţinuţi au fost ucişi duminică într-o bătaie ce a avut loc într-o închisoare din statul Amazonas în nordul Braziliei, a anunţat administraţia penitenciară locală, citată luni de France Presse, potrivit Agerpres.

Violenţele au izbucnit duminică dimineaţă în timpul orelor de vizită în două clădiri ale Complexului penitenciar Anisio Jobim (Compaj) situat la 28 km de Manaos, capitala Amazonas, a declarat aceeaşi sursă.

În ianuarie 2017, această închisoare a fost deja scena unei revolte ce a făcut 56 de morţi şi a durat douăzeci de ore.

„A fost o bătaie între deţinuţi”, a declarat într-o conferinţă de presă un responsabil penitenciar regional, colonelul Vinicius Almeida. „Unele decese au fost provocate de asfixiere, altele prin perforare cu obiecte ascuţite, precum periuţe de dinţi”, a adăugat el.

După 40 de minute, forţele de ordine au pus capăt incidentului, în timpul căruia nu a avut loc nicio evadare sau luare de ostatici şi niciun membru al personalului închisorii nu a fost ucis sau rănit, a precizat acest responsabil.

Secretarul pentru securitate publică în Amazonas, Louismar Bonates, a explicat cotidianului Folha de S. Paulo că a fost o „ciocnire între două grupuri organizate în penitenciar, care au conflicte între ele şi au profitat de momentul vizitelor familiale pentru a realiza această acţiune”.

Cu aproape 727.000 de deţinuţi în 2016, Brazilia ocupă locul al treilea în lume ca populaţie penitenciară. Închisorile braziliene sunt în general suprapopulate, sordide şi afectate de o violenţă endemică între bandele organizate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here