Sursă foto: PCCOCS/Facebook

Activitatea unui grup criminal organizat specializat în contrabandă cu substanțe toxice a fost curmată de către procurorii din cadrul oficiului „Nord” al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal.

Activitatea ilegală a grupării a fost documentată timp de două luni. Potrivit datelor urmăririi penale, substanțele restricționate erau procurate din orașul Cernăuți, Ucraina și introduse de către membrii grupului criminal clandestin în țara noastră, prin eludarea controlului vamal.

Doi dintre suspecți au fost reținuți în urma unui flagrant, realizat de procurorii PCCOCS și ofițerii vamali, în momentul transmiterii unui lot de produse de uz fitosanitar.

Conform unui comunicat emis de PCCOCS, au fost depistate mai multe recipiente, cu o cantitate totală de 119 kg și 30 litri de substanțe toxice.

Astfel, trei bărbați, care au între 34 și 38 de ani, au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, iar procurorii au solicitat ulterior aplicarea măsurii arestului preventiv. Aceștia riscă până la 10 ani de închisoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here