Aproape 38.000 de basarabeni, care dețin și cetățenia română, au participat la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai, iar prin asta au dat dovadă că sunt interesați de ceea ce se întâmplă în România și Uniunea Europeană, susține președintele Partidului Naţional Liberal (PNL) filiala Republica Moldova, Adrian Dupu.

Potrivit lui Dupu, prin votul de duminică basarabenii au dat un semnal că își doresc să se implice în ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Mai mult, acesta declară că, „dacă ar fi fost destule secții și condiții necesare pentru a vota, cred că numărul celor care și-ar fi exercitat dreptul la vot ar fi depășit 50.000”.

„Lumea începe să conștientizeze, să fie tot mai informată despre ce se întâmplă în România și să fie interesată de ceea ce se întâmplă în Europa. Şi da, au dat un semnal că vor să se implice în ceea ce se întâmplă la Bruxelles, ceea ce este bine, pentru că, pentru a face vizibilă Europa în acest spaţiu, este nevoie de informaţie”, a declarat președintele PNL Diaspora în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Preşedintele Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Şalaru, a subliniat că, cel mai probabil, Guvernul de la București a fost surprins de prezența masivă la vot, iar cea mai optimă soluție, pentru viitor, este implementarea sistemului de vot electronic.

„Mii de oameni nu au reușit să voteze. Guvernul de la București nu s-a așteptat la o prezență atât de masivă la acestor alegeri. (…) Este primul pas esențial făcut când cetățenii s-au implicat atât de masiv, inclusiv diaspora basarabeană din Europa, cu pașapoarte românești, s-a mobilizat masiv la vot. Soluția este că, statul român trebuie să introducă votul electronic și să sporească numărul secțiilor de vot. Dacă ar fi fost mai multe secții, eu cred că votul ar fi fost dublu”, a declarat Șalaru, în condiţiile în care în cadrul alegerilor de duminică aproximativ 38.000 de basarabeni din Republica Moldova s-au prezentat la urnele de vot, un număr extrem de mare în comparație cu scrutinul din anul 2014, când rata a fost de aproape 10.000.

Cei doi pun prezența masivă la vot în Republica Moldova și pe seama parteneriatelor stabilite între partidele de pe cele două maluri ale Prutului.

„În ultimii ani, prezenta PNL a fost foarte mare la Chișinău și foarte vizibilă. Am avut aici mai multe acțiuni și acest lucru s-a văzut la vot, faptele noastre nu au trecut neobservate. Într-o mare măsură, a contat și parteneriatul nostru cu celelalte partide din Partidul Popular European (PPE), cei din blocul ACUM. Sprijinul nostru cu ei a fost reciproc, iar acest lucru s-a văzut la alegerile din Republica Moldova, dar și la cele din România. Parteneriatele sănătoase între partidele din România și cele din Republica Moldova sunt soluția pe termen lung, care va da rezultate pe ambele maluri ale Prutului”, a mai declarat Adrian Dupu.

De aceeași părere este şi preşedintele PUN, conform căruia „este un lucru extraordinar de bun ca partidele din România să mizeze și să conteze pe voturile alegătorilor din Republica Moldova”, iar în scrutinul de duminică „o bună parte din voturi se datorează parteneriatelor politice” dintre PNL – blocul ACUM și PUN – PMP.

Amintim că, PNL a câștigat alegerile europarlamentare în secțiile de votare deschise în Republica Moldova. Formațiunea s-a impus în majoritatea secțiilor de votare deschise aici, acumulând peste 13.610 voturi.

Basarabenii au votat masiv și cu Partidul Mișcarea Populară, condus de Traian Băsescu, care s-a clasat pe poziția secundă, cu un rezultat de aproximativ 10,985 voturi.

Este de remarcat că PSD a obținut un rezultat foarte modest în Republica Moldova. Puțin peste 3.230 de basarabeni și-au dat votul pentru social-democrați, iar Partidul Pro-România, care l-a avut pe liste pe fostul premier Iurie Leancă, a obținut în jur de 1.350 de voturi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here