Vicepremierul rus Dmitri Kozak, reprezentatul președintelui Vladimir Putin pentru relațiile cu Republica Moldova, sosește luni la Chișinău pentru o vizită de 2 zile. El vine în Republica Moldova cu una dintre cele mai importante aeronave din flota guvernamentală rusă.

Este vorba despre o aeronavă Il-96-300, aflată în flota guvernamentală a companiei Rossya. De o astfel de aeronavă se folosesc și premierul rus Dmitri Medvedev, precum și ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Chiar și președintele rus, Vladimir Putin, utilizează o aeronavă din aceeași serie, doar că special concepută pentru el.

Un detaliu interesant este că lui Kozak i s-a permis accesul în spațiul aerian european, chiar dacă se află pe lista sancțiunilor UE din 2014 pentru anexarea Crimeei, fiind declarat indezirabil în spațiul comunitar. Aeronava a evitat însă spațiul aerian ucrainean, unde este interzis orice avion oficial sau comercial rus.

Predecesorul său, Dmitri Rogozin, nu a putut veni la Chișinău în 2017, după ce România i-a interzis să-i survoleze spațiul său aerian din motivul că se află pe aceeași listă cu sancțiuni ca și Kozak.

Un alt detaliu interesant este că aproximativ cu 2 ore înainte de aterizarea lui Kozak la Chișinău, pe aeroport a sosit și o aeronava militară rusă, de model Il-76.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here