Sursă foto: consumator.gov.md

Anul trecut s-a constatat o creștere considerabilă a numărului de cetățeni care doresc să participe la procesul de repartizare a cheltuielilor din Bugetul de stat, prin exercitarea dreptului legal la desemnarea procentuală a unei părți din impozitul pe venit în folosul asociațiilor și organizațiilor obștești și cultelor religioase.

Astfel, conform unui comunicat emis de Serviciul Fiscal de Stat, 36 768 de contribuabili au solicitat direcționarea a 2% din suma impozitului pe venit achitat în folosul asociațiilor obștești ori cultelor religioase. Suma solicitată pentru desemnare procentuală este de 8,28 milioane de lei.

Comparativ cu anul 2017, acești indicatori au crescut cu 11 249 de persoane (+44%) și cu 2,65 milioane de lei (+47%).

Serviciul Fiscal de Stat menționează că sumele desemnate procentual urmează a fi verificate în vederea corespunderii condițiilor stabilite de Regulamentul cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1286 din 30 noiembrie 2016.

Conform prevederilor legale. vor fi validate desemnările procentuale cu întrunirea următoarelor condiții:

– declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit a fost depusă în termen;
– impozitul pe venit declarat este achitat integral și în termen;
– contribuabilul nu are datorii la impozitul pe venit.

Desemnarea se efectuează în folosul unui singur beneficiar din Lista beneficiarilor desemnării procentuale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here