Reprezentanții PSRM și ai blocului ACUM se vor întruni pentru noi discuții în după-amiaza zilei de astăzi, după ce liderii celor două formațiuni vor transmite tuturor deputaților ce s-a discutat în această dimineață.

Copreşedinta blocului ACUM, Maia Sandu, a declarat că în cadrul întâlnirii cu socialiștii s-a discutat despre modul în care activitatea Parlamentului poate fi deblocată, votarea pachetului de legi privind dezoligarhizarea și mai puțin s-a discutat despre crearea unei majorități parlamentare.

„Am avut o primă discuție cu reprezentanții PSRM. Am exprimat punctul de vedere al blocului ACUM în raport cu faptul cum putem eliberarea statului din captivitate, Parlamentul să fie funcțional și să votăm pachetul de legi privind dezoligarhizarea. Cei din PSRM ne-au vorbit despre pozițiile lor, iar acum mergem să discutăm cu fracțiunile blocului ACUM și am convenit că vom avea o următoare discuție în după-amiaza zilei de astăzi”, a anunțat Sandu.

„Socialiștii au dat curs invitațiilor blocului ACUM, de a se exprima pe marginea propunerii de dezoligarhizare. Am adus la cunoștință despre riscul ca Republica Moldova să piardă acordul cu FMI, dar și finanțarea macrofinanciară din partea UE. Acest blocaj face rău oamenilor. Este important ca în Republica Moldova să existe un Parlament funcțional”, a declarat Andrei Năstase.

Conform celor doi, deocamdată nu s-a ajuns la un numitor comun. Astfel, deputații blocului ACUM urmează să se întrunească și să ia o decizie dacă acceptă sau nu cele stabilite în cadrul întrunirii din această dimineață.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here