Magistrații Curții Constituționale au declarat inadmisibilă sesizarea depusă de președintele Igor Dodon prin care acesta cere interpretarea unor articole din Constituție pentru stabilirea datei de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului în vederea dizolvării acestuia.

Curtea și-a argumentat decizia prin faptul că răspunsul la întrebarea ridicată de președinte în sesizare rezultă din interpretarea anterioară oferită de către Curte articolelor invocate și chiar din textul Constituției.

Cu privire la dizolvarea Parlamentului pe motivul imposibilității formării Guvernului, Curtea a reținut că „termenul de trei luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariției circumstanțelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanșarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituție, include perioadele de consultare a fracțiunilor parlamentare și a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern”.

Magistrații stipulează că, data validării alegerilor reprezintă data expirării mandatului Guvernului, circumstanță care determină necesitatea formării unui nou Guvern. „Prin urmare, din textul clar al articolului 103 alin. (1) din Constituție rezultă că termenul de trei luni (90 de zile) în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul curge de la data validării alegerilor”, susține CC.

De menționat că, Curtea Constituțională a validat la 9 martie curent rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, precum și mandatele deputaților aleși.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Conform art. 85 al Constituției, în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.

Decizia poate fi văzută aici.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here