Olanda s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor la fotbal, graţie victoriei în faţa Angliei, cu scorul de 3-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, joi seara, la Guimaraes, în a doua semifinală a competiţiei.

Anglia a reuşit să deschidă scorul prin Marcus Rashford (32 – penalty), dar Olanda a egalat în repriza secundă prin fundaşul Matthijs de Ligt (73), după un corner, revanşându-se după faultul comis la penalty.

Echipa antrenată de Gareth Southgate a fost aproape de victorie, dar golul lui Jesse Lingard (83) a fost anulat pentru ofsaid, de către arbitrajul video, iar la ultima fază din timpul adiţional (90+7) Sterling a nimerit bara.

În prelungiri, englezii au comis două erori capitale, iar batavii au trecut în avantaj prin autogolul lui Kyle Walker (97), la mingea trimisă de Quincy Promes, care a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor în min. 114, tranşând soarta partidei.

În finală, duminică, la Porto, Olanda va înfrunta campioana europeană Portugalia, victorioasă miercuri în faţa Elveţiei cu acelaşi scor, 3-1. Anglia şi Elveţia se vor întâlni în finala mică, la Guimaraes. ”Portocala mecanică” are şansa de a cuceri primul său trofeu de la EURO 1988.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here