(VIDEO) Deputații ACUM s-au baricadat în sala de ședințe și cheamă PSRM la Parlament
Deputații blocului ACUM „Platforma DA și PAS” s-au baricadat în sala de ședință a Legislativului și fac un apel către fracțiunea PSRM de a merge la Parlament.
Maia Sandu susține că socialiștii sunt așteptați la Parlament pentru a purta discuțiile care nu au reușit să fie purtate.
„Socialiștii spun că vor să discute cu noi, dar e ciudat că nu au venit la invitațiile noastre de astăzi. Suntem în sala de ședințe a Parlamentului. Invităm toată fracțiunea PSRM la discuții pentru ca să încercăm să găsim soluții pentru toate subiectele puse în discuții. Invităm pentru a purta discuțiile pe care nu am reușit să le purtăm până la moment”, a declarat Maia Sandu.
Referitor la decizia Curții Constituționale care a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de președintele Igor Dodon prin care acesta cere interpretarea unor articole din Constituție pentru stabilirea datei de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului în vederea dizolvării acestuia, Sandu spune că „țara mai poate fi salvată și trebuie să respectăm legea”.
„În cel din urmă ceas facem apel către PSRM să vină aici, în sala de ședință unde toți deputații blocului ACUM sunt la dispoziția alegătorilor pentru a demara procesul de dezoligarhizare a țării, alegerea structurii Parlamentului, iar apoi desemnarea unui guvern funcțional”, a declarat și Andrei Năstase.
Comentarii