Ziarele ruse Kommersant, Vedomosti şi RBK au publicat luni aceeaşi pagină întâi, pe care scrie „Eu sunt, noi suntem Ivan Golunov”, în sprijinul jurnalistului de investigaţii inculpat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, care susţine că i s-a înscenat un flagrant, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Golunov, reporter al portalului de ştiri online Meduza, este cunoscut pentru anchetele sale privind corupţia din primăria Moscovei. El a fost reţinut joia trecută şi inculpat sâmbătă, când o instanţă a decis să rămână în arest la domiciliu.

Poliţia afirmă că a găsit droguri asupra jurnalistului în momentul arestării şi ulterior la percheziţia domiciliară şi că suspectul în vârstă de 36 de ani încerca să vândă „o mare cantitate” de cocaină şi mefedronă. Ulterior, poliţiştii au recunoscut că fotografiile prezentate ca fiind făcute la locul faptei, în care apărea un laborator de fabricare a drogurilor, nu erau de la locuinţa lui Golunov.

Jurnalistul respinge acuzaţiile, pe care le consideră legate de dezvăluirile sale despre afacerile mafiote legate de cimitirele din capitala Rusiei.

Cele trei publicaţii care îl susţin pe ziarist apreciază că „dovezile vinovăţiei lui Golunov furnizate de anchetatori nu sunt convingătoare, iar circumstanţele arestării sale îndreptăţesc suspiciunea că procedura a fost ilegală”. „Nu excludem existenţa unei legături între reţinerea şi arestarea lui Golunov şi activităţile sale profesionale”. Kommersant, Vedomosti şi RBK cer „o verificare detaliată a acţiunilor poliţiştilor implicaţi” şi „transparenţă maximă pe parcursul anchetei”.

Şi alte organizaţii media, inclusiv unele oficiale, organizaţii neguvernamentale şi numeroşi ziarişti, artişti şi politicieni sunt de partea jurnalistului. Cunoscuţii săi spun că nu ştiau să fi fost consumator de droguri. Unii apărători ai libertăţii presei consideră că este vorba de o nouă etapă a presiunilor asupra mass media din Rusia.

Sâmbătă, în faţa tribunalului unde a fost prezentat Golunov în vederea arestării, s-au adunat sute de persoane. Instanţa s-a pronunţat pentru arest la domiciliu, deşi procuratura ceruse arest preventiv. Jurnalistul ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •