Elveția este ultima țară din șirul care recunoaște noua guvernare de la Chișinău și dă asigurări că va colabora cu noua administrație.

„Elveția a susținut tranziția politică, economică și socială a Republicii Moldova începând cu anul 2000 și își menține angajamentul de a contribui la bunăstarea populației din Moldova.

Elveția a salutat alegerile parlamentare din 24 februarie a.c., care au fost competitive și, în general, au respectat drepturile fundamentale. Voința cetățenilor Republicii Moldova exprimată în acel scrutin trebuie respectată.

Parlamentul Republicii Moldova a decis sâmbătă trecută să aleagă un nou speaker și să creeze un nou guvern. Elveția este gata să continue implementarea programelor sale de asistență și de cooperare pentru dezvoltare.

În legătură cu recentele evoluțiile politice, Elveția face apel către toate partidele politice și instituții să se angajeze într-un dialog pașnic pentru rezolvarea crizei politice. Calmul și reținerea trebuie să predomine în beneficiul tuturor cetățenilor.

Elveția salută solicitarea făcută de Secretarul General al Consiliul Europei către Comisia de la Veneția să prezinte de urgență o opinie cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale din Moldova”, se arată într-un mesaj al Biroului de Cooperare al Elveției.

Anterior Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, Suedia Uniunea Europeană, Rusia și Senatul României au recunoscut fără echivoc legitimitatea noului Guvern de la Chișinău. De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a pus accent pe legitimitatea alegerilor din 24 februarie și Parlamentul ales.

O opinie specială a avut secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, care este de părere că deciziile recente ale Curții Constituționale de la Chișinău sunt greu de înțeles și par arbitrare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here