Transmiterea pașnică a puterii este soluția pentru situația dificilă din țară, a declarat președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la întrevederea de astăzi cu Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, conform unui comunicat emis de Legislativ.

Potrivit speakerului, Parlamentul este funcțional, au fost alese organele de conducere și de lucru ale Legislativului. De asemeneea, a fost învestit noul Guvern și numit Secretarul general al Parlamentului, care activează în regim obișnuit.

„Împreună cu Partidul Socialiștilor și blocul ACUM am făcut apel către organele de conducere ale PDM, pentru a transmite pașnic puterea. Este o situație complicată care vrem să fie soluționată pe cale amiabilă”, a menționat Zinaida Greceanîi. Totodată, șefa Legislativului a vorbit despre proiectele de acte legislative examinate de deputați până acum.

La rândul său, Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a mulțumit pentru întrevedere și a apreciat că funcționalitatea Parlamentului și a Secretariatului Legislativului este asigurată.

La ședință au participat vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban și Secretarul general al Legislativului, Adrian Albu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •