Sursă foto: renasterea.ro

Fostul premier al României, Dacian Cioloș, îl critică pe Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, care a spus anterior că nu recunoaște Guvernul Sandu. Cioloș spune că acesta doar oacupă postul de ministru, dar nu este activ în interesul României.

„Într-o astfel de situație, ca ministru de Externe nu poți să exprimi o părere personală sau semipersonală, pentru că cunoști personal un lider sau altul acolo. Eu cred că importantă acum e stabilitatea în Republica Moldova. O majoritate constituită în Parlament a format un Guvern, un Guvern în fruntea căruia este o persoană care are credibilitatea și are susținerea principalilor parteneri occidentali ai Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Statele Unite”, a declarat liderul PLUS pentru RFI.

El precizează că a discutat cu premierul Maia Sandu, „o persoană proeuropeană, cu un program politic clar proeuropean”.

Citiți și: România recunoaște noul Guvern de la Chișinău: Voința cetățenilor trebuie respectată

Prin urmare politicianul român susține că nu vede de ce ar fi necesare alegerile parlamentare anticipate, „pentru că așa vrea un oligarh, care încearcă să controleze toate instituțiile în Republica Moldova și căruia atunci când nu-i convin rezultatele alegerilor le anulează, așa cum a făcut și în cazul alegerilor de la Primăria Chișinău”.

„Din păcate, domnul Meleșcanu de ceva vreme ocupă doar postul de ministru de Externe, dar eu nu-l văd deloc activ în interesul României. (…) Prin bâlbâieli diplomatice și decizii de diplomație am pierdut susținerea mai multor țări. Acum, frații noștri de peste Prut își pierd încrederea în capacitatea României de a le susține interesele legitime democratice și proeuropene, pentru că stăm în expectativă și ne gândim ca nu cumva să-l supărăm pe Plahotniuc, care încearcă să controleze toate instituțiile democratice din Republica Moldova”, a mai adăugat Cioloș.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here