Alexandru Pînzari, șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP) demis luni din funcție de membrii Guvernului Sandu, susține că polițiștii care marți seara au anunțat că se subordonează noului șef IGP, Gheorghe Balan, au fost suspendați din funcție, în urma unei anchete de serviciu.

„IGP a inițiat o anchetă de serviciu. După aceasta a fost emis un ordin, prin care au fost suspendați din funcție. Am venit să fac procedurile. Le-a fost adus la cunoștință ordinul cu privire la suspendare, au semnat documentele respective și au plecat din acest sediu”, spune Pînzari.

Deși Pînzari spune că angajații MAI care s-au trezit azi-dimineață cu mascații la serviciu au fost suspendați din funcție și au părăsit clădirea instituției, reporterii aflați la fața locului au observat cum unul dintre polițiști a sărit peste geam în timp ce în clădire se aflau mascații.

Citește și: (VIDEO) Mai mulți polițiști au recunoscut noul ministru Năstase; Jizdan a ordonat percheziții

Întrebat cum explică că polițiștii sar peste geam sau sunt bruscați pe ușă, Pînzari a spus că „este un scenariu construit pe emoții. Aici sunt documente secrete, despre investigații. Odată ce ei s-au declarat în afara legii, am hotărât să securizăm toate actele normative de aici”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here