Ministrul rus de Interne, Vladimir Kolokotsev, a declarat marți că renunță la acuzațiile împotriva jurnalistului de investigații Ivan Golunov, cercetat pentru trafic de droguri, relatează site-ul postului BBC, citat de Mediafax.

Mai multe publicații din Rusia și-au exprimat susținerea pentru Ivan Golunov. Ziarele ruse Kommersant, Vedomosti şi RBK au publicat luni aceeaşi pagină întâi, pe care scria „Eu sunt, noi suntem Ivan Golunov”, în sprijinul jurnalistului de investigaţii inculpat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, care susţine că i s-a înscenat un flagrant.

Kolokoltsev a informat că acesta nu „a fost găsit vinovat” și că a demarat o anchetă internă.

Ministrul de interne a mai adăugat că îi va cere președintelui Vladimir Putin permisiunea de a demite doi oficial de rang înalt în urma scandalului.

Ivan Golunov, cunoscut pentru anchetele jurnalistice privind cazuri de corupție în care sunt implicați oficiali ruși, a fost reținut la Moscova, fiind acuzat de posesie și trafic de droguri, a anunțat vineri poliția.

Poliţia susținea că a găsit droguri asupra jurnalistului în momentul arestării şi ulterior la percheziţia domiciliară şi că suspectul în vârstă de 36 de ani încerca să vândă „o mare cantitate” de cocaină şi mefedronă. Ulterior, poliţiştii au recunoscut că fotografiile prezentate ca fiind făcute la locul faptei, în care apărea un laborator de fabricare a drogurilor, nu erau de la locuinţa lui Golunov.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •