În urma lucrărilor de fortificare a digurilor de protecţie avariate de condiţiile meteorologice în perioada mai –iunie, peste 450 de case din raioanele Ungheni şi Ştefan Vodă au fost salvate, anunță Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) printr-un comunicat de presă.

Primele acţiuni de consolidare a digurilor de protecţie au fost efectuate în perioada 24-29 mai în localitatea Crocmaz, unde au fost mobilizate 417 persoane şi 106 unităţi de tehnică.

În urma lucrărilor efectuate de salvatori, carabinieri, ostaşi, dar şi autorităţi au fost consolidate diguri de protecţie în patru localităţi, iar în Crocmaz digul a fost supraînălţat cu un metru pe o lungime de 3 km. Pentru intervenţie în această regiune au fost utilizaţi peste 31 mii de saci cu nisip şi argilă. Astfel, au fost salvate de riscul inundaţiilor 121 de case de locuit şi peste 400 de ha de teren arabil cu culturi agricole.

Alte 330 de case au fosta salvate, în perioada 30-31 mai, la Ungheni, după ce barajul unui lac a fost supraînălțat pe o lungime de 200 de metri.

De asemenea, lucrări de fortificare a unui baraj a avut loc pe parcursul zilelor de 9-10 iunie în localitatea Vişniovca, raionul Cantemir, dar şi în satul Ursoaia, raionul Căuşeni, unde, datorită intervenţiei IGSU, au fost protejate terenuri agricole pe o suprafaţă de 170 de ha de teren agricol.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI menționează că va continua monitorizarea situaţiei în ţară în vederea prevenirii riscurilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •