Un eveniment emoționant și unic în felul său a avut loc miercuri, în ședința Parlamentului, acolo unde cei 61 de deputați ai Blocului ACUM și PSRM au ținut, împreună, un moment de reculegere în memoria victimelor deportărilor staliniste.

Propunerea a venit din partea deputatului Blocului ACUM, Octavian Țîcu, care a amintit că la 12 iunie 1941 au fost peste 30 de mii de basarabeni deportați în Siberia de către regimul sovietic stalinist.

Țîcu a făcut un apel la consolidare, amintind că nu doar români basarabeni au fost deportați atunci, ci și numeroși etnici ruși și găgăuzi.

Președinta Parlamentului, Zinaida Grecianîi, a cărei părinți au fost și ei deportați, a salutat inițiativa lui Țîcu și a propus păstrarea unui minut de reculegere.

„De noi, de politicieni, depinde foarte mult ca să nu se mai repete astfel de lucruri. Să nu mai instigăm și divizăm populația pe astfel de criterii”, a declarat Grecianîi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •